EXCLUSIV VIDEO | Secretele locului unde cercetătorii i-au ajutat pe Robert Glință și Carmen Bunaciu să-și crească performanțele și să ajungă campioni

Orice sportiv de performanță visează la atingerea unor recorduri cu care să facă istorie. Cu toții se antrenează din greu pentru acest lucru și fac sacrificii de neimaginat, numai că doar câțiva ajung să-și îndeplinească visul. Se pare că nu doar un antrenament foarte bun este de ajuns, ci e nevoie și de alte ingrediente. Unul dintre ele este știința, spune biofizicianul Pierre de Hillerin, într-un interviu pentru Gândul.

În pregătirea unui sportiv sunt foarte importante două concepte: volumul și intensitatea. Biofizicianul Pierre de Hillerin, fost sportiv și antrenor de scrimă, a explicat pentru Gândul că, pentru a-și depăși limitele, sportivul trebuie să înțeleagă procesele care se petrec în interiorul corpului său, pe parcursul unei anumite mișcări. Practic, asta își propune biofizicianul să facă, împreună cu echipa sa: să folosească tehnologia pentru a pătrunde în structura senzorială a sportivului.

Cei care trec pragul laboratorului de psihoneuromotricitate au ocazia să vadă, cu ajutorul tehnologiei, pe ecranul unui computer, cum arată un anumit tip de mișcare efectuată pe aparatele din sala de sport special amenajată.

Spre exemplu, un sportiv care practică baschet poate exersa, uitându-se pe un monitor, cum să împingă constant și simultan în ambele picioare, astfel încât săriturile pe care le va face pe teren să fie mult mai eficiente. Un înotător poate să reducă semnificativ numărul de brațe atunci când înoată într-un bazin, deci practic, să eficientizeze mișcarea.

“De cele mai multe ori nu ajungi să dai importanță conținutului mișcării. E mult mai greu să ajungi la conținutul mișcării, mai ales că tot ceea ce poate să facă un antrenor este să-ți povestească din ce vede, nu să pătrundă în structura ta senzorială”, a explicat biofizicianul Pierre de Hillerin.

Robert Glință a intrat în istorie și cu ajutorul exercițiilor de biomotrie

Prin mâna biofizicianului Pierre de Hillerin au trecut nenumărați sportivi de renume, precum înotătorii Robert Glință și Carmen Bunaciu, care au recunoscut că parte din recordurile lor, naționale și internaționale, se datorează și laboratorului de biomotrie.

“Carmen Bunaciu, lucrând așa, a recunoscut că recordul național din 1984 a fost făcut cu ajutorul laboratorului de biomotrie. Ce vedeți acolo la Robert (n.r. un grafic al lui Robert Glință obținut în laboratorul biofizicianului) este ultimul antrenament maximal pe care l-a făcut înainte de a deveni primul înotător român campion european. Iar Nicolae Butacu a fost unul dintre primii înotători români care au folosit metodologia noastră”, a mai spus Pierre de Hillerin.

Așadar, atunci când știința se întâlnește cu sportul, rezultatele pot fi uluitoare, mai ales că progresul se înregistrează într-un timp foarte scurt. E nevoie de doar câteva zile pentru ca un sportiv să-și poată crește performanța cu peste 20 de procente.

“Acum 20 de ani, am făcut un pariu cu un antrenor că pot să cresc forța maximală a unui sportiv într-o mișcare simplă, împinsul halterei de la piept, cu 10%, în 10 zile. După 2 zile lucrate cu încărcături mult mai mici decât la antrenament, am reușit să-l aduc să ridice 82,5 kg, în loc de 75 kg. Apoi, există o lucrare scrisă de unul dintre doctoranzii mei care a arătat că se poate crește, în cinci zile, de la 6% la 28%” a spus Pierre de Hillerin.

Dincolo de cifrele care oricum vorbesc de la sine și de rezultatele sportive incontestabile, cel puțin la fel de importante sunt schimbările pozitive de ordin personal. Pierre de Hillerin spune că rezultatele care îi mulțumesc cel mai mult pe părinți sunt transformările personale ale copiilor, nu cele de performanță. Asta pentru că, atunci când omul înțelege procesele care se petrec în interiorul corpului său, începe să fie mult mai încrezător în forțele proprii.

Care sunt costurile unei ședințe în laboratorul de biomotrie

Biofizicianul Pierre de Hillerin recunoște că nu își permite să ceară pe cât ar trebui pentru o astfel de ședință. Din cauza faptului că un sportiv are de cheltuit sume foarte mari de bani pentru întreaga lui pregătire, Pierre de Hillerin a hotărât să ceară mai puțini bani decât ar merita o ședință în laboratorul său. Așa a stabilit suma de 50 de euro, deci aproximativ 250 de lei, pentru o singură ședință.

“În mod obișnuit, o zi de lucru la un sportiv de performanță la nivel olimpic te costă și 10.000 de lei. Eu nu îmi pot permite să cer așa, pentru că la mine vin în principal părinții și sunt dispuși să dea 50 de euro pe antrenament. Ar trebui să fie mult mai mult ca eu să pot să fiu liniștit să nu mă gândesc la număr, ci să mă gândesc la calitate”, a mărturisit Pierre de Hillerin.

În laboratorul său vin zilnic sportivi din toată țara, tocmai pentru că rezultatele obținute sunt incontestabile. După o analiză amănunțită, biofizicianul poate să-și dea seama inclusiv dacă cel sau cea care i-a trecut pragul și-a ales sportul potrivit. Nu de puține ori a schimbat opțiunile celor care au ajuns pe mâna lui, tocmai pentru că a constatat că nu au datele necesare pentru sportul ales.

„Fata care vine aici, în vârstă de 16 ani, vrea să facă baschet. Suntem la al cincilea antrenament. Am apucat să vorbesc cu ea și i-am spus că dacă m-ar fi întrebat pe mine cineva ce să facă, aș fi spus canotaj. Am intrat pe un calculator, i-am arătat niște curse de canotaj, am vorbit cu o sportivă cu care am lucrat și se va duce, cât de curând, să vadă cum i se pare canotajul”, a mai spus biofizicianul.

Pierre de Hillerin este doctor în educație fizică și sport, specializat în psihologia sportului și a condus timp de peste 20 de ani Institutul Național de Cercetare pentru Sport. De-a lungul carierei a pregătit numeroși atleți de top, din diferite ramuri sportive, care au reprezentat România la cele mai importante competiții naționale și internaționale.

FOTO: GÂNDUL / Andreea Țuțulan


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Mănăstirea lui Vlad Țepeș renaște din propria cenușă, după incendiul devastator. “Am scăpat biserica. Mă uitam cu groază cum ardea”

EXCLUSIV VIDEO | Constantin Ghinea Dumitrache, artistul comparat cu marele Tudor Gheorghe, și-a transformat atelierul de lucru într-un mic muzeu al satului – GALERIE FOTO

EXCLUSIV VIDEO | Istoria uitată a micului oraș din România unde mergeai pe stradă și te puteai întâlni cu George Enescu, Nicolae Iorga, I.L. Caragiale și chiar cu regele

EXCLUSIV VIDEO | Cât costă să construiești o casă în 2023 față de 2020. Diferențe uriașe de preț la materiale și mâna de lucru

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cine erau cei doi tineri care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Mașina în...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie...
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Onur Seyit Yaran, actorul din serialul “Totul pentru familia mea”, este în România. Cum a...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Billie Jean King cere schimbarea sistemului de punctare în tenis