EXCLUSIV VIDEO | Șefa Agenției Antidrog: “Drogurile sunt și problema autorităților locale. Polițiștii locali trebuie să știe cum arată aceste substanțe și cum să abordeze un consumator, să nu-l trateze ca pe un infractor”

Publicat: 16 03. 2023, 10:00

This browser does not support the video element.

Problema drogurilor și a numărului tot mai mare de consumatori este și în responsabilitatea autorităților locale, polițiștii locali sunt primii care pot interveni în sprijinul acestor persoane, pentru că ei asigură paza la școli, merg prin piețe și prin cartiere și pot depista astfel de cazuri, spune directorul Agenției Naționale Antidrog (ANA), Ramona Dabija, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV.

Tocmai de aceea, polițiștii locali ar trebui să poată recunoaște toate substanțele stupefiante și să știe ce trebuie să facă în cazul în care găsesc un consumator de droguri, cum să-i vorbească și unde să-l ducă pentru a primi ajutor, susține șefa Agenției Antidrog.

Ramona Dabija a explicat ce programe desfășoară Agenția Națională Antidrog pentru a-i ajuta pe dependenții de stupefiante, printre acestea fiind și programul bazat pe tratamentul cu metadonă, un substitut al heroinei.

“La Agenția Națională Antidrog oferim acest program de metadonă persoanelor consumatoare, care sunt referite de alte instituții ale statului – și aici vorbim fie de DIICOT, fie de penitenciare, fie de unități medicale”, a detaliat șefa ANA.

Tratamentul cu metadonă pentru consumatorii de droguri din arest și din penitenciare

Drogurile reprezintă o mare problemă cu care se confruntă și unitățile de detenție, fie că este vorba de penitenciare sau de centrele de reținere și arestare preventivă. În aceste unități sunt multe persoane consumatoare de stupefiante sau de droguri sintetice și atunci Agenția Națională Antidrog are în vedere acordarea de sprijin pentru acestea.

“După ce declară că este consumator, medicul de la ANA merge și îi face o evaluare. Dacă a avut o rețetă, de la o organizație neguvernamentale care oferă acest serviciu de asistență, și are o anumită cantitate de metadonă acasă, care i-a rămas pentru că el a fost arestat între timp, aceasta este restituită poliției și este confiscată, oarecum, iar el intră într-un program la Agenția Națională Antidrog, cu medicul de la noi, care periodic îl monitorizează și îi face o evaluare, și-i acordă și acest serviciu de asistență”, a explicat Ramona Dabija.

Riscurile consumului de metadonă de pe piața neagră

Deși există programul prin care consumatorii de droguri declarați sunt trecuți pe tratament cu metadonă, unii dintre ei ajung la unitățile de primiri urgențe ale spitalelor, cu supradoză, fapt recunoscut și de șefa Agenției Naționale Antidrog.

“La fel ca orice altă substanță, piața neagră profită de acest serviciu. Consumatorilor le este frică să recunoască faptul că au nevoie de această substanță și sunt foarte mulți care nu apelează la serviciile autorizate ori la Agenția Națională Antidrog.

Ei se feresc, crezând că, dacă suntem o unitate a Ministerul Afacerilor Interne, noi facem dosare penale, ceea ce este fals. Nici nu merg la organizațiile neguvernamentale, cum ar fi, spre exemplu ARAS, care furnizează acest serviciu, ca și serviciul de schimb de seringi”, a spus Ramona Dabija.

Agenția Națională Antidrog are 274 de angajați la nivel național. În București, sunt 15 persoane care se ocupă de partea de asistență, care lucrează în echipe multidisciplinare, inclusiv cu medici și psihologi.

În programele desfășurate de Agenția Națională Antidrog cu consumatorii de stupefiante, fiecare caz este luat individual. Consumatorii de droguri sunt evaluați medical, după care Agenția decide dacă îi include în program.

“Se fac programe pentru fiecare persoană în parte. Ei trebuie să respecte un regulament, sunt testați periodic, pentru că este important să îi convingem să meargă către drog zero. Pot să spun că Agenția are un personal foarte calificat și avem și rezultate în acest sens”, a precizat directorul ANA.

Cum pot ajuta autoritățile locale persoanele dependente de droguri

Ramona Dabija susține că ANA coordonează politicile antidrog, dar problema este și a autorităților locale, care ar trebui să conștientizeze că sănătatea și siguranța comunității sunt foarte importante.

”Eu, la Agenția Națională Antidrog, coordonez politicile antidrog, adică eu sunt cea care pot să-ți semnalez că ai o problemă. Cum îți rezolvi tu problema, ca autoritate locală, care ar trebui să conștientizezi că este în sarcina ta”, a adăugat șefa ANA.

Ramona Dabija spune că sunt și autorități locale care se implică, dând ca exemplu unele primării de sector din București, care își trimit la formare polițiștii locali, la Agenția Națională Antidrog.

În general, polițiștii locali sunt cei care asigură paza la și unitățile școlare, ei sunt cei care merg prin piețe și prin cartiere, aceasta este în fișa postului la ei. Și atunci, este important ca ei să recunoască aceste substanțe, să știe cum să abordeze în cazul în care găsesc un consumator de droguri și să nu-l trateze ca pe un infractor. Polițiștii locali trebuie să știe să-i vorbească unui consumator de droguri într-o anumită manieră, astfel încât, dacă are nevoie de ajutor medical, să știe unde să-l ducă”, a explicat directorul Agenției Naționale Antidrog.

Referitor la problema dealerilor de droguri și a cazurilor în care pare că, în unele cartiere din București, aceștia ar fi ocoliți de oamenii legii, Ramona Dabija a spus că Agenția Națională Antidrog colaborează cu structurile din Poliția Română, dar fiecare are rolul ei.

“Agenția nu face parte din Poliția Română, este o structură de sine stătătoare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Noi lucrăm foarte bine cu colegii de la Poliția Română, și aici mă refer atât la Poliția de Ordine Publică, Poliția Rutieră și, bineînțeles, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, cei care de fapt se ocupă cu traficul de droguri”, a spus Dabija.

Șefa ANA a precizat că cifrele din ultimul raport al Poliției Române arată că s-au obținut rezultate în combaterea traficului de droguri.

”Știți foarte bine că, în cazurile operative, lucrurile poate că nu merg atât de spectaculos pe cum ne-am dori și atât de rapid, dar asta pentru că acolo trebuie o documentare temeinică înainte de a merge și a acționa”, a mai spus Ramona Dabija.

Urmăriți interviul integral:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Consumul de droguri în rândul elevilor, un fenomen scăpat de sub control? Directorul Agenției Antidrog: ”Sunt tot felul de substanțe la îndemâna copiilor, combinații de medicamente care pot crea senzații halucinogene”

EXCLUSIV VIDEO | Directorul Agenției Antidrog atenționează asupra efectelor unor canabinoizi legali: “HHC, care se găsește inclusiv în fursecuri sau jeleuri din magazinele specializate, iese pozitiv la testul pentru canabis”

EXCLUSIV VIDEO | Medicul Radu Țincu: „A scăzut foarte mult vârsta consumatorului de droguri, copii de 12-13 ani ajung la spital cu supradoze. Este absolut necesară introducerea screening-ului toxicologic la începerea anului școlar”