EXCLUSIV VIDEO | Soarta combinatului Industria Sârmei din Câmpia Turzii, decisă de fostul KGB. Dezvăluirile unui fost director din culisele privatizării: ”A ajuns ca un schelet de dinozaur rupt în bucățele după ospățul unor șacali”
This browser does not support the video element.
În culisele tranziției României de la comunism la capitalism au existat secrete. În timp, aceste secrete au ajuns să fie cunoscute de toți, dar imense ilegalități au rămas nepedepsite. În context, vorbim și despre implicarea serviciilor secrete rusești în afacerile politico-economice ale marilor privatizări din România. În acest episod din serialul marilor privatizări eșuate ne oprim la combinatul Industria Sârmei Câmpia Turzii, considerat cândva laboratorul industriei metalurgice românești.
Combinatul, cel mai mare producător de metale feroase din Transilvania, a constituit un trofeu râvnit de Rusia. Cu complicitatea unor figuri politice ale guvernării Năstase, foști ofițeri din fostul KGB au reușit, la începutul anilor 2000, să ”privatizeze” în stil mafiot această componentă strategică a economiei naționale.
Povestea acestei afaceri nu are nimic din spectaculozitatea filmelor de spionaj. Printre culise complicate ale acestei afaceri se întrezărește o schemă simplă: coruperea unor figuri politice din acea vreme, complicitatea unor autorități (procurori, ofițeri din serviciile de informații, poliție), tăcerea funcționarilor și a sindicatelor. Iar în spatele tuturor acestor actori și interpuși, ca un regizor, mâna lungă a Moscovei.
Scopurile urmărite au fost controlul unui sector strategic și lichidarea a ceea ce, odată cu revenirea la capitalism a României, ar fi putut reprezenta o reală concurență pentru combinate similare din fostul spațiu sovietic controlate de Rusia.
Cum și-a redus România capacitatea de producție siderurgică
Aparenta motivație oferită românilor de investitorul rus era că, odată cu preconizata intrare a României în Uniunea Europeană, Moscova ar fi putut profita de faptul că țara noastră va deveni stat membru, beneficiind astfel de avantajele comerciale oferite de acest statut – vânzarea de produse siderurgice pe piața comună europeană, fără taxe vamale. Pe de altă parte, guvernului român de la acea vreme i-a surâs ideea de a nu mai subvenționa această ramură industrială a statului. Totodată, guvernanții se iluzionau că investitorul va conserva locurile de muncă, iar ei vor fi, astfel, scutiți de eventuale conflicte sociale.
Argumentul investitorilor ruși era, însă, doar praf în ochi. Când a semnat acordul de asociere cu Uniunea Europeană, în 1993, ca stat candidat la spațiul comunitar, România se obliga să își restructureze propria industrie siderurgică. Acest angajament se traducea, concret, într-o obligație. România trebuia să reducă, într-un interval de 15 ani, capacitatea de producţie siderurgică de la 14 milioane de tone la două milioane de tone de oțel anual.
Rușii cunoșteau acest lucru și l-au transformat într-o oportunitate. Ei nu doreau, de fapt, să profite de viitorul statut al României de stat membru al Uniunii Europene. Investitorii ruși au venit în România ca să profite de contextul restructurării cerute de Bruxelles, ca să neutralizeze definitiv forța siderurgică din România, o potențială concurentă a celei rusești pe piața internațională.
Lichidarea combinatului de la Câmpia Turzii de către o mafie economico-financiară compusă din vechi colegi de KGB ai lui Vladimir Putin, transformați peste noapte în oligarhi, nu reprezintă un simplu ”eșec” al privatizării, cum adesea ni se sugerează. Este mai mult decât atât. Reprezintă un episod al strategiei rusești deliberate de a intra în posesia întregii industrii siderurgice din România, cu scopul de a o falimenta. Există exemple sugestive în acest sens: Alro Slatina, Alum Tulcea, TMK Reșița.
Trebuia șters palmaresul comercial al combinatului din Câmpia Turzii, piețele sale tradiționale de desfacere și gama impresionantă de produse.
Afacerile combinatului de la Câmpia Turzii până la preluarea de către ruși
Despre capacitatea reală a combinatului Industria Sârmei Câmpia Turzii și valoarea de piață pe care acesta o acumulase până în momentul când rușii au devenit stăpânii lui ne spune fostul director general al Mechel Câmpia Turzii, Marius Bordea:
”Acumularea asta care s-a făcut a generat un catalog de produse – în jur de 190.000 de sorturi și tipo-dimensiuni de produse se făceau. Ceea ce este foarte important de spus este că această societate avea posibilitatea să facă foarte multe tipuri de produse, o gamă foarte largă, în general legate de sârmă, în marea lor majoritate. După aceea, se produceau toate produsele care derivau din sârmă.
Odată cu dezvoltarea tehnologiilor de transport, cu utilizarea trenului până în Portul Constanța și de acolo continuarea transportului cu nave maritime, s-a dezvoltat foarte mult comerțul cu țările arabe. Asta era și o politică de stat. Noi încercam să obținem în schimb resurse din țările arabe, mai ales petrol.
Pe vremea aceea crescuse volumul de afaceri cu Iranul, Irakul și cu state din nordul Africii, mai ales Maroc și Libia, dar și cu Siria. Acestea erau state care în acea perioadă erau în plină creștere economică și aveau nevoie de metal, în general metal de construcții. Dar făceam și metal sofisticat. Până în 1989, am vândut acest gen de metal sofisticat în Israel. Atunci, și Israelul se afla într-o perioadă de creștere economică. Deci, se exportau tot felul de tipuri de produse.
Și, fiind așa de diversificată oferta noastră, Industria Sârmei din Câmpia Turzii era considerat laboratorul industriei metalurgice din România. În general, cam toate mărcile de oțel erau testate mai întâi la Câmpia”.
Oligarhi rușii din anturajul lui Putin preferați la privatizarea combinatului
Dintre cei șase investitori strategici, veniți din diferite țări ale lumii, au rămas în cursă doar doi. Pe listă era și grupul siderurgic rus Mechel. La licitația pentru privatizare, rușii de la Mechel și-au adjudecat într-un final combinatul din Câmpia Turzii, în defavoarea lui Lakshmi Mittal, cel care va deveni patronul Sidex Galați.
Firma Mechel achiziționează, într-o operațiune fulger, nu doar combinatul de la Câmpia Turzii, ci și alte unități strategice ale economiei românești – Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște și compania Ductil Steel Buzău, aflată pe primul loc în piața românească de oțel-beton, care deținea și combinatul Socomet din Oțelu Roșu.
La licitația pentru achiziționarea combinatului de la Câmpia Turzii au fost favorizați și declarați câștigători doi oligarhi de încredere din anturajul lui Vladimir Putin, pe atunci prim-ministru al Rusiei. Este vorba despre fostul colonel GRU Boris Golovin și Igor Zyuzin, unul dintre sponsorii campaniilor electorale ale lui Vladimir Putin.
Guvernul Năstase i-a preferat tot pe ruși, în defavoarea omului de afaceri indian Lakshmi Mittal.
Rușii de la Mechel au vândut combinate metalurgice românești cu 230 de lei
Inginerul Marius Bordea detaliază cum a decurs procedura de licitație:
”Din toată metalurgia românească, singura întreprindere pentru care au fost interesați șase cumpărători străini a fost combinatul Industria Sârmei din Câmpia Turzii. În general, la alte combinate a fost câte unu, și aceluia i s-a dat. La Câmpia Turzii, situația a fost mai complicată, pentru că s-au prezentat șase participanți la licitație. Mittal și Mechel, cineva a decis cine să fie câștigătorul licitației.
Combinatul acesta a fost ca un organism. În momentul în care unui organism îi scoți inima, el nu are cum să reziste. Au fost mai multe greșeli, dar greșeala cu adevărat fatală a fost scoaterea oțelăriei. În momentul în care a rămas fără oțelărie, combinatul nu mai putea să aibă viitor”
Suma plătită de ruși pe pachetul de acțiuni a fost de doar două milioane și jumătate de dolari. Foștii ofițeri KGB, deveniți «investitori strategici» în România, au promis investiții de 20 milioane dolari și o retehnologizare la zi a combinatului.
Promisiunea s-a dovedit a fi însă o maskirovka – expresie tipic rusească pentru minciună. Promisiunea rușilor de la Mechel a fost lansată pentru a aburi statul român, condus la acea vreme de Guvernul Năstase, și a-l convinge să șteargă datoria de 58 milioane de dolari a combinatului. Ceea ce s-a și întâmplat.
După ștergerea datoriei, timp de doi-trei ani, rușii au păstrat aparențele contractuale, inclusiv menținerea forței de muncă din combinat, care număra 5.000 de angajați. Nici această promisiune nu a fost respectată de patronii ruși de la Mechel. În decursul a câțiva ani de la privatizare, numărul salariaților concediați a fost de câteva mii.
La finalul anului 2012, activele de la Câmpia Turzii sunt puse gaj pentru un împrumut de 50 de milioane de euro. Mechel Câmpia Turzii primeşte banii împrumut de la un offshore, parte a companiei mamă, Mechel International Holdings, înregistrat în Elveția. După doar două luni, Mechel anunţă vânzarea tuturor combinatelor româneşti. După ce, în prealabil, le-au adus aproape de pragul falimentului.
Odată cu desființarea oțelăriei – inima acestui combinat –, totul a fost adus în moarte clinică. În 2013, combinatul a intrat în insolvență. După valul uriaș de disponibilizări, sindicaliștii combinatului au depus plângeri la DNA. Autoritățile au rămas indiferente și la culisele dubioase ale afacerii Mechel, și la șocul social provocat prin disponibilizări care contraveneau contractului inițial semnat cu statul român.
În luna februarie 2013, grupul rus Mechel a vândut toate proprietățile sale din România, inclusiv combinatul de la Câmpia Turzii, cu prețul simbolic de 230 de lei, altei firme rusești, Invest Nikarom din București, iar combinatul a revenit la numele vechi de Industria Sârmei Câmpia Turzii. De astă dată, falimentat.
Ruinele sale arată acum ca un schelet de dinozaur rupt în bucățele, aproape pulverizat, după ospățul unor șacali”.
Nouă ani de insolvență
Jurnalistul clujean Răzvan Robu, de la Gazeta de Cluj, a realizat mai multe documentări și investigații asupra felului în care rușii de la Mechel au preluat și administrat combinatul de la Câmpia Turzii. Anchetele sale au scos la iveală o rețea de complicități incredibile între foștii ofițeri KGB și ofițeri din poliția locală și SRI, politicieni și oameni din justiție. O încrengătură de interese care face ca așa-numita privatizare de la acest combinat să nu fie doar un fiasco economic, ci o adevărată operațiune rusească împotriva intereselor naționale.
”Situația la Combinatul Mechel a fost dezastruoasă pentru că acesta asigura o bună parte din locurile de muncă din oraș, un oraș cu câteva zeci de mii de locuitori. La Mechel Câmpia Turzii lucrau câteva mii de locuitori din zonă. După ce a fost închis combinatul, oamenii de acolo au rămas fără locuri de muncă și fără niciun venit. Din pricina asta, poate că are zona Câmpia Turzii o rată de infracționalitate atât de ridicată. Practic, acolo nu a fost vorba de o privatizare, ci de o afacere”, spune jurnalistul Răzvan Robu.
Pentru ca toată afacerea să păstreze o aparență de legalitate, înainte de a fi închis, combinatul a intrat în insolvență, chiar dacă, potrivit contractului, și în opinia sindicaliștilor, lucrul acesta nu se putea întâmpla. Procesul de insolvență durează și acum. Nu sunt mari șanse să se apropie de final.
Odată ce va fi declarat falimentul combinatului – pentru că aceasta urmează să se întâmple, doar că nu se știe când -, afacerea va fi închisă din punct de vedere legal în totalitate. Și nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere”, mai spune Răzvan Robu.
În final, prezentăm dezvăluirile fostului director general de la combinatul Mechel din Câmpia Turzii, inginerul Marius Bordea. Urmărit de fantomele propriului trecut și a relațiilor sale cu patronii ruși (între 2003 și 2005), inginerul Marius Bordea ridică vălul tăcerii de pe această afacere păguboasă pentru statul român și dezvăluie peisajul toxic al corupției la nivel înalt, complicitățile între factorul politic, instituții de forță și coruperea autorităților române.