EXCLUSIV VIDEO | Sociologul Alfred Bulai: ”Diaspora românească din Occident este azi una diferită. E o glumă să mai crezi că ea votează în bloc” 

Aproape o jumătate de Românie trăiește în diaspora. Românii plecați în afara țării în ultimii douăzeci de ani au un destin complicat, au luptat cu dezrădăcinarea, cu discriminările pe piețele muncii din Europa și au făcut eforturi imense să se integreze în statele gazdă. De reușita lor socială și economică în străinătate au beneficiat românii rămași acasă. În ultimii ani, românii care au migrat în state din Uniunea Europeanp și în Marea Britanie au trimis zeci de miliarde de euro în țară și au ajutat la supraviețuirea economiei României de acasă.

În tot acest timp, statul român nu a gândit niciun program viabil de repatriere pentru ei. Dar oare vor ei să se mai întoarcă definitiv în țara natală? Despre compatrioții noștri care au luat drumul pribegiei prin state occidentale mai bine dezvoltate vom vorbi în micro-serialul Gândul pe tema celei de a doua Românii, cea din afara garnițelor naționale.

În acest prim episod am consemnat analiza făcută de sociologul Alfred Bulai, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. El  este de părere că românii care și-au găsit deja un rost în Occident, care trăiesc acolo de mai bine de douăzeci de ani, chiar dacă la un moment dat ar vrea să revină în România, la întoarcere vor întâmpina greutăţi enorme.

VIDEO S-a dat STARTUL la distracția pe zăpadă. Pârtiile pentru începători sunt pline de copii și adulți care vor să învețe să schieze sau să se dea cu placa

00:26

ULTIMA ORĂ Călin Georgescu face apel la Procurorul General după campania PNL pe TikTok: „Nu au existat ingerințe, decât de tipul celor dâmbovițene”

00:03

Pentru românii plecați, reîntoarcerea ar fi un şoc cultural. Mult clamatul slogan al politicienilor care promit crearea unor condiții atât de bune și de atrăgătoare în România, încât să îi determine și pe românii din diaspora să revină în țară, nu este altceva decât o petardă demagogică.

Alfred Bulai spune că imediat după aderarea României la UE, în 2007, au apărut mai multe categorii de români care au migrat în Occident. A fost perioada în care, în premieră, femei singure din România plecau în diverse state din UE, în special Italia, Spania, dar și Franța și Belgia, angajate să îngrijească bătrâni. Mai mult, femei tinere din țară, care au terminat facultăți cu profil de asistență socială, au preferat să își caute un loc de muncă în străinătate. Astfel, România a pregătit mână de lucru în domeniul îngrijirii de bătrâni și copii pentru Occident, unde se câștigă mai bine, nu pentru piața românească, unde li se simte acut lipsa.

Sociologul explică de ce, după 2007, fenomenul migraționist românesc nu a mai fost unul pendulant ca la în anii ’90. Atunci, românii plecau ca sezonieri în state din UE, dar se întorceau în țară în perioada sezonului rece. Românii care au migrat după 2007, care au căpătat drepturi în calitatea lor de cetățeni europeni, drepturi dobândite odată cu aderarea țării la spațiul comunitar, nu mai se reîntorc în România.

Instalați în țări occidentale de aproape două decenii, românii plecați și-au construit o familie și o viață mult mai sigură și mai avantajoasă în țările în care s-au așezat. Ceea ce i-a determinat să rămână au fost condițiile oferite de statele gazdă pentru creșterea copiilor, în Occident existând programe de protecție și de îngrijire mult mai bune decât în România. O repatriere ar însemna un șoc cultural care ar putea afecta educația copiilor lor naturalizați în țările europene.

Alfred Bulai spune că, în ultimii cincisprezece ani, s-a mai întâmplat un fenomen social complex în interiorul diasporei românești: o stratificare sociale și economică a românilor din diaspora. Sunt români plecați care au reușit să aibă un nivel de prosperitate peste medie. Mai mult, odată cu capacitatea lor de a acumula capital în statele din UE în care s-au stabilit, ei încep să se integreze în viața politică a țărilor gazdă, să intre ca factori de decizie în structuri administrative.

În opinia sociologului, această nouă generație de români din diaspora nu mai seamănă cu cea a românilor săraci, muncitori necalificați din zonele rurale, care s-au dus în Occident ca să facă muncile mai puțin atractive pentru occidentali.

Una dintre concluziile sociologului român este aceea că politicienii își fac calcule greșite considerând că diaspora va vota în bloc cu ei. Există nemulțumiri profunde ale românilor din afara țării pentru că ei primesc un sprijin mai mult simbolic din partea statului român, opinează Bulai.

Sociologul spune că au fost momente în decursul ultimilor cincisprezece ani când români din diaspora aveau nevoie să simtă că statul român le este aproape, că le vine în sprijin, dar au constatat că politicienii români se interesează de viața lor doar în anii electorali.

Bogdan Rădulescu: Domnul profesor, mi-ați spus că există mari diferențe între românii din anii ’90, care migrau spre Occident să scape de sărăcie, și cei din ultimele valuri migraționiste, din ultimii zece ani, care au luat distanță față de țara natală și preferă traiul sigur și decent din statele UE în care s-au integrat. Cum s-a petrecut acest fenomen?

Alfred Bulai: În momentul în care sunt oameni care pleacă, se creează micro-comunități de români în statele europene, iar imigrarea se face în rețea. Atunci, sigur că se maximizează numărul celor care ies în afara țării, pentru simplu motiv că ei nu mai pleacă în necunoscut. Românii migrează în țări de Occident cu ajutorul unor compatrioți – prieteni, rude – care sunt deja instalați acolo. Aceștia din urmă chiar le-au înlesnit primilor integrarea, le-au facilitat venitul în Occident.

După 2000, a fost o  perioada în care au plecat foarte multe femei în vârstă. Atunci a fost momentul când, pentru prima dată, au plecat femei singure în căutarea unui loc de muncă. Așa a apărut o categorie a româncelor care îngrijesc bătrânii din Occident.

Aceste fenomen a fost posibil și pentru că, de fapt, noi nu mai avem cu adevărat asistenți sociali în România. Facultățile noastre cu secții de asistență socială produc mână de lucru pentru Occident, nu pentru piața românească. Prețul pentru mâna de lucru care să aibă grijă de copii și de casele de bătrâni e uriaș în Occident spre deosebire de România.

În momentul în care se apropia anul 2007, când se știa clar că vom adera la UE, s-a liberalizat accesul românilor în Occident. Desigur, imediat după 2007, sunt valurile cele mai consistente de români care migrează spre state din UE, astfel încât, în timp, am ajuns azi să avem câteva milioane de români în afara țării.

Problema este că, față de migrația din anii ’90,  care este una pendulantă – adică, românii plecau în Occident ca muncitori sezonieri în agricultură, dar pe urmă iarna se întorceau sistematic în țară cu banii câștigați afară -, acum, migrația după 25 sau 30 de ani nu mai e de aceeași natură. Nu mai există pendularea de la început, pleacă, dar se întorc.

Acum, românii nu mai se întorc pentru că unii stau deja de cel puțin 10- 20 de ani. Au plecat când aveau vârsta de 20 de ani, iar acum au spre 40, au deja copii născuți și crescuți acolo, copiii lor sunt recunoscuți din capul locului ca cetățeni ai statelor gazdă, beneficiază de toate drepturile tuturor copiilor din țările respective. Nu trebuie să vă explic care este gradul de grijă și atenție pe care statele respective îl manifestă față de copii prin comparație cu cel din România. Astfel, apare acum o mare problemă să te mai întorci. Copiii se adaptează foarte repede la condițiile din noua țară.

O eventuală întoarcere a părinților lor în România ar implica însă o situație mult mai delicată. Este mai grav să vii într-un mediu ale cărui condiții sunt inferioare mediului din Occident în care te-ai născut și ai crescut. Deci, din capul locului, acest val de români care au migrat vor să rămână acolo, iar șansa ca ei să se întoarcă este foarte mică. Ca să te mai întorci trebuie să ai și la ce să te întorci.

Treptat-treptat, populația activă migrează, iar în România au rămas numai bătrânii. Acum 30 de ani, când a început fenomenul migrației românilor în Occident, unii aveau vârsta de 60 de ani, probabil că azi ei nici nu mai există. Unii români instalați în Occident se mai întorceau la prieteni, dar, între timp, și prietenii lor au plecat în străinătate. Dacă mai vin azi românii din diaspora în țară, vin doar pentru a-și rezolva probleme cu proprietăți pe care le mai au aici.

Mai putem vorbi azi de o singură diasporă unitară a românilor plecați în Occident?

Nu, și am să vă spun și de ce. Români în Occident sunt, astăzi, în mare măsură stratificați. Sunt unii care și-au construit afaceri și le merge foarte bine. Da, se duc în continuare în străinătate și oameni săraci. De aceea, integrarea românilor în țări din Occident este foarte diferită.

Noi simplificăm și ne referim la ei ca și cum am vorbi de o singură diasporă. De fapt, oamenii au cu totul alte probleme și foarte diverse în afara țării. De cele mai multe ori, aceștia primesc un sprijin mai mult simbolic din partea statului român. Erau români care aveau nevoie să simtă că statul român le este aproape, le vine în sprijin.

Toți politicienii din România merg doar în anul electoral prin diaspora. Se dau prieteni cu românii din afară, fac vizite în țări europene care au minorități românești, iar cei care niște reprezentanți ai lor, cheamă niște români într-o sală ca să îi aplaude, dar neavând nicio treabă cu milioanele de cetățeni de-ai noștri care trăiesc în Occident.

Diasporă contează, de fapt, electoral doar în campaniile pentru alegeri prezidențiale, pentru că românii din afară pot chiar vota pentru viitorul președinte ale României. Atunci contează votul românilor din diaspora. Și el contează în două feluri. În primul rând, votul său direct ca cetățean român din afara granițelor țării. În al doilea rând, românii din diaspora au început să influențeze masiv pe românii care au rămas în România, pe bunicii și părinții lor, pe prietenii lor. În acest caz, sunt un factor de presiune important.

În discursurile lor electorale, politicienii din România țintesc obținerea de voturi din această diasporă. În rest, interesul guvernanților pentru sprijinirea tuturor aspectelor complexe din viețile românilor plecați în afară este unul minimal. Se simt acești români, deseori, numiți  depreciativ ca ”diasporezi”, abandonați de propriul lor stat?

Partidele n-au fost interesate de diaspora mult timp în mod real ă și pentru că, electoral vorbind, mandatele reprezentanților diasporei în Parlament nu contează pentru că sunt câteva locuri eligibile doar. Chiar nu contează. Deci, cine sunt respectivii care iau mandatele acelea sunt de regulă români care au trăit mulți ani în afara țării și care s-au lipit de niște partide.

Avem un Departament pentru Românii de Pretutindeni care ar trebui să se ocupe de românii din diaspora. El a rămas în anii ’90, programele pe care le promovează sunt vetuste. Dacă vă uitați la ce fac, veți vedea că se ocupă cu tipărirea și distribuirea de abecedare și tot felul de chestii de astea. Trimit în Republica Moldova, în Banatul sârbesc, în zona românilor de la sud de Dunăre și puțin prin Europa. Bugetul era la un moment dat de două milioane de euro. Dacă împarți acest buget la cei patru milioane de români din afara granițelor țării, asta înseamnă că aloci doar 0,50 eurocenți pe cap de român, în condițiile care, spre exemplu, Ungaria a avut permanent un minister al diasporei maghiare, un minister mare, cu un buget pe măsură. Și noi am putea avea un astfel de minister că totuși vorbim de un procent important din populația României aflat în afara granițelor. Dar, să ne fie clar: un minister nu doar cu numele.

Eu mult timp am tot făcut scandal că suma alocată de statul român pentru românii din diaspora este prea mică, până când, la un moment dat, m-am întâlnit cu o doamnă care conducea la vremea respectivă Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Mi-a zis direct: ”Domnule profesor, nu ne mai criticați”. I-am replicat: ”Păi, nu este în interesul vostru să ne zbatem să aveți un buget mai mare?”. Știți ce mi-a zis? ”Dar noi nu reușim să cheltuim nici banii care ne sunt alocați acum. Nici jumătate din ei nu cheltuim”. Asta dovedește că acolo nu au nicio viziune, nu au programe, n-au nimic.

Bun, alocăm bani din acest departament pentru românii din Republica Moldova. Dar, trebuie să știm că nici moldovenii de peste Prut nu mai sunt aceiași ca cei de la începutul anilor ’90. Ei au început să aibă destule resurse locale acolo. Oricum, acolo, din păcate, ani la rând au pompat rușii infinit mai mult decât noi pentru rusofonii lor. Or, din acest punct de vedere, suntem depășiți.

Ce se va întâmpla în viitor cu această diasporă românească în permanentă transformare? Mai există șansa ca românii plecați afară să se mai întoarcă, să contribuie la dezvoltarea României, așa cum promit unii lideri politici în discursurile lor electorale fanteziste?

Românii din diaspora s-au stratificat social și economic. Sunt unii dintre ei care sunt foarte bogați. Unii dintre ei au ajuns chiar să intre în structuri administrative în țările în care s-au integrat. Această nouă generație de români din diaspora nu mai seamănă cu cea a românilor care au fugit pe-acolo să tencuiască și să pună faianță în casele occidentalilor. Desigur, mai sunt și din aceștia. Dar, acum, populația românilor din diaspora deja s-a stratificat, sunt categorii foarte diverse, avem de a face cu o masă de români în afara granițelor înalt stratificată.

Este o glumă să mai crezi că diaspora votează în bloc. Se pune chiar întrebarea dacă diaspora românească mai are acum atributele implicate de noțiunea clasică de ”diaspora” sau cele din imaginea pe care ne-am format-o noi despre ea.

Sunt generații de români care au trăit mai mult timp acolo decât în țară. Dacă au plecat în anul 2000, la vârsta 20 de ani, asta înseamnă acum că au trăit de fapt mai mult în străinătate decât în România. Gândiți-vă, totuși, că acești români nu mai au experiențele scurte din străinătate ale unui turist român sau ale unui student român care pleacă din țară la studii pentru un an-doi. Vorbim de români care au deja experiențe lungi de viață acolo, în străinătate. Trăiesc integral acolo, vin tot mai rar în România.

A fost un timp când veneau înapoi acasă să se mândrească cu ce-au realizat ei în țările de adopție. Plecaseră din cauza sărăciei și s-au întors cu mașini, cu bani. Adică, veneau pe acasă să se mândrească: ”Uite ce am realizat eu acolo, pe munca mea!”.

Unii au venit cu bani câștigați în străinătate ca să își construiască în România case, să și le aranjeze. La un moment dat, casele construite de ei aici în România au rămas goale pentru că, ulterior, ei și-au tot amânat revenirea în țară. Eu știu persoane care și-au tot dorit, de vreo cincisprezece ani încoace, să revină în România. Dar, cu cât stai mai mult acolo, intri în anumite rețele sociale și profesionale, devine din ce în ce mai greu să te mai întorci.

Chiar în timpul crizei financiare din 2008-2010, în pofida tuturor estimărilor, s-au întors puțini români din diaspora în țară. Acest fenomen a fost posibil și pentru că, de fapt, românilor le-a mers în general bine acolo  în timpul crizei. Știți de ce? Pentru că noi, românii, avem bine însușită o cultură de supraviețuire și suntem foarte adaptabil, foarte flexibili. Occidentalii, cu experiența lor sindicală de un secol, când au auzit că, din cauza crizei financiare din acea perioadă,  patronii nu mai pot să le ofere 1.200 de euro, ci doar 800, nu au acceptat sub nici o formă. Au preferat să fie șomeri. Românul nostru, campion al supraviețuirii, a acceptat și a mai căzut la învoială cu patronii. Și-au păstrat locurile de muncă și în timpul crizei financiare.

Majoritatea românilor plecați în străinătate n-a avut probleme mari, importante, în perioada recesiunii. De aceea, nici nu s-au mai întors. În timpul crizei din 2008-2010, lumea se aștepta să vadă un val mare de români din diaspora cum se întoarce acasă. Nu s-au întors aproape deloc.

Nimeni nu mai crede în fantezia că muncitorul român ar fi supercalificat. În schimb, muncitorul român plecat în afară e super-ieftin. Spre exemplu, la construirea unei case în Spania sau Italia, în mod normal, există 10-15 firme care lucrează, fiecare pe felia ei. Unii zidesc, alți fac instalația electrică, alții, sistemul de alimentare cu apă. Ei bine, la concurență cu toate firmele astea, patru români fac casa, de la fundație la  acoperiș, cu finisaje cu tot. Nu fac totul chiar la calitate de super-profesioniști, pentru că nu sunt chiar specialiști de top în toate. Dar, gândiți-vă la diferența de preț și la ce economii fac patronii, proprietarii, fie ei spanioli sau italieni. S-au tocmit cu muncitori români – unii dintre aceștia  și-au făcut propriile firme ca să intre în legalitate – și au ieșit mult mai ieftin.

Alfred Bulai este conferențiar universitar și director al Departamentului de Sociologie de la Facultatea de Științe Politice, Școala Națională de Studii Politice si Administrative din București. A fost secretar de stat în Guvern și președintele Agenției de Strategii Guvernamentale, în prioada 2006‑2009. Predă de 25 de ani în sistemul universitar, susținând de‑a lungul timpului cursuri în domeniul sociologiei guvernării, metodologiei de cercetare socială, comunicării și marketingului politic, epistemologiei sociale.

Cele mai importante lucrări publicate: ”Mecanismele electorale ale societății românești” (1999); ”Focus grupul în investigația socială” (2000); ”Societatea reală” (Fundația Culturală Română, 2007); ”Sociologia și cotidianul” (2009). A colaborat, în calitate de coordonator sau coautor, la realizarea unor lucrări de referință în domeniul sociologiei: ”Dicționar de sociologie” (1993); ”Manifest pentru o universitate antreprenorială” (2002); ”Reconstrucție instituțională și birocrație publică în România” (2009). Este autor de filme documentare și autor a două romane.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Istoricul Katherine Fleming: ”Politicienii ne manipulează sentimentele de nostalgie, la fel ca Donald Trump cu «Make America great again!»”

EXCLUSIV | Previziunile unui astrolog pentru anul electoral 2024. Când va veni binele pentru români și de ce tendința va fi ”de a alege falși Mesia”

EXCLUSIV | Ce candidați surpriză și alianțe ar putea aduce alegerile din 2024. Analist: ”Partidele vor fi în spatele unui lider, carismatic sau nu”

EXCLUSIV VIDEO | Cum va arăta anul electoral 2024 în România. Sociolog: ”Lumea românească va avea opțiuni puternic polarizate”

INTERVIU EXCLUSIV | Sociologul german Rainer Zitelmann demontează miturile anticapitaliste. ”Oamenii tind să uite cum au devenit prosperi”

Autor

Bogdan Rădulescu

Bogdan-George Rădulescu, jurnalist, analist politic. Jurnalist între 1995-2015 (Radio România Internațional, Radio România Actualități). A fost corespondent la Bruxelles pentru Radio România (2011-2015), ... vezi toate articolele