EXCLUSIV VIDEO | Ștefan Pălărie: ”În lipsa unui catalog electronic național cu datele elevilor în condiții de siguranță, avem cataloage online ale unor firme. Apare o vulnerabilitate a utilizării datelor copiilor și părinților”
This browser does not support the video element.
Ștefan Pălărie, senator și membru al Comisiei pentru învățământ, dar și fondatorul Școlii de valori și inițiatorul unor politici publice în domeniul educației, susține, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, că învățământului românesc are, în momentul de față, o problemă majoră, pentru că are conținuturi încremenite în timp. În plus, lipsa unei echipe de specialiști care să stabilească o viziune educațională nu face decât să amplifice vulnerabilitățile școlii românești.
Expertul în educație susține că absența suportului psihopedagogic al consilierilor școlari este dăunătoare și nesănătoasă, în condițiile în care pandemia a afectat emoțional atât cadrele didactice, cât și elevii.
Senatorul USR Ștefan Pălărie trage un semnal de alarmă și în ceea ce privește lipsa unui catalog electronic național – deși este prevăzut încă din 2011 în lege -, un aspect care ar vulnerabiliza siguranța datelor personale ale copiilor, dar și pe cele ale părinților.
„O echipă de specialiști să decidă conținuturile secolului nostru”
„În momentul de față, cea mai mare problemă a învățământului românesc este legată de conținuturile înghețate în timp, încremenite, în timp ce vremurile din jur s-au schimbat. Revenim, din nou, obsesiv la această echipă de specialiști care să hotărască o viziune educațională, un cumul de competențe care ar trebui dezvoltate, un profil al absolventului foarte bine creionat.
O echipă de specialiști care să hotărască cum ar trebui să arate conținuturile secolului nostru. Dar, repet, fără o corecție critică necesară, se dezmembrează orice înseamnă corp profesoral, orice înseamnă învățământ românesc. Și asta înseamnă și destrămarea țesutului social. Apoi, suportul psihopedagogic al consilierilor școlar este critic. Nu mai avem cum fără.
Discutăm despre goluri de învățare acumulată, discutăm despre efecte dezastruoase ale pandemiei la nivel emoțional, și în rândul cadrelor didactice, dar și în rândul elevilor. Lucrurile astea nu trec. State civilizate alocă sume de bani pentru a angaja acești oameni, pentru a-i pregăti și a-i introduce în sistem ca să stabilizeze și să ajute să însănătoșească acest sistem care este, în momentul de față, muribund”, a spus senatorul Ștefan Pălărie.
„A dispărut miraculos o alocare bugetară anterioară de 40 de milioane de euro, pentru catalogul electronic”
În ceea ce privește digitalizarea școlii românești, senatorul Ștefan Pălărie susține că, pentru o parte de Românie, acest demers a însemnat performanță și progres, în timp ce o altă parte de țară a fost total paralizată de un asemenea pas.
Ștefan Pălărie a semnalat în cadrul interviului și faptul că, în proiectul de buget alocat învățământului pe anul acesta, a dispărut miraculos o alocare bugetară anterioară de 40 de milioane de euro, care ar fi trebuit să fie pentru catalogul electronic, promis și gândit încă din 2011.
Ștefan Pălărie susține că, prin nerealizarea obligațiilor publice, Ministerul Educației vulnerabilizează astăzi datele personale ale elevilor și părinților.
„Eu cred că o parte din România este pregătită și era pregătită. Atunci când a venit învățământul online, această parte, pur și simplu, și-a luat zborul, a putut să beneficieze și să o valorifice. Și mai este o altă parte mare de România care a fost paralizată de această realitate.
România este formată din multe fragmente. Există o Românie pentru care această situație pur și simplu a dat aripi și o parte din Românie pentru care asta aproape că a ucis. Este mult mai greu să păstrezi atenția, din toate punctele de vedere, prin învățământ online. Ai nevoie de niște abilități distincte și ai nevoie de o metodă cu totul diferită. A forma un profesor bun de învățământ online durează.
Revenind la alte probleme pe care noi le avem. În proiectul de buget alocat învățământului pe anul acesta a dispărut miraculos o alocare bugetară anterioară de 40 de milioane de euro, gândită să fie pentru catalogul electronic, un sistem integrat de management școlar care ar fi permis nu doar integrarea tuturor datelor, dar și această componentă de catalog online, despre care vorbim de foarte multă vreme”, explică Ștefan Pălărie.
„De ce nu a dezvoltat Ministerul Educației un sistem gratuit, la dispoziția tuturor?”
„Să nu uităm, biblioteca virtuală, catalogul online sunt elemente precizate din 2011. Avem o mare problemă pe care eu am semnalizat-o. În lipsa unui catalog electronic național cu datele elevilor în condiții de siguranță – prin STS, la Ministerul Educației, într-o zonă instituțională – știți ce avem astăzi?
O suită întreagă de platforme educaționale sau cataloage online dezvoltate de diferite firme, unele sunt plătite. În sistemul de învățământ românesc, anumiți părinți plătesc abonament la aceste aplicații și nu zic că este un lucru rău. Dar, apare din nou întrebarea, dacă învățământul este gratuit, de ce trebuie să plătească cineva? De ce nu a dezvoltat Ministerul Educației un sistem gratuit și pus la dispoziția tuturor?
Și a doua întrebare. Nu cumva pentru faptul că fiecare școală hotărăște cu cine anume va lucra – dacă nu discutăm neapărat de niște corporații gigant care sunt listate public și care au niște obligații juridice extrem de riguroase pentru a avea grijă de datele personale – ai o vulnerabilitate a utilizării datelor acestor copii și acestor părinți, pentru că și părinții își pun datele personale acolo ca să primească actualizările și notificările respective?
În lipsa acțiunii concrete și energice a statului, avem o vulnerabilitate care începe să înflorească în rândul nostru, al tuturor. Iar eu îmi pun, din ce în ce mai tare problema, dacă nu cumva, prin nerealizarea obligațiilor publice, ministerul vulnerabilizează astăzi elevi și părinți? „, a conchis senatorul USR.
Urmăriți interviul integral:
CITEȘTE ȘI: