Prima pagină » Actualitate » Exercițiu antitero în București, Giurgiu și Brașov. SRI avertizează: ”Se va utiliza muniție de manevră”

Exercițiu antitero în București, Giurgiu și Brașov. SRI avertizează: ”Se va utiliza muniție de manevră”

Atenție, români! Serviciul Român de Informații anunță că în mai multe zone din București, dar și din județele Giurgiu și Brașov va avea loc marți, 8 noiembrie, un exercițiu antiterorist. Acesta este un un exercițiu antiterorist organizat anula de SRI împreună cu instituțiile din SNPCT.

De asemenea, SRI atenționează cetățenii care devin martori ai evenimentului să nu se sperie și să urmeze indicațiile echipelor antitero.

”Atenție. Marți, 8 noiembrie, are loc un exercițiu antiterorist în mai multe puncte din București, județul Giurgiu și județul Brașov. Exercițiul presupune inclusiv utilizarea de muniție de manevră și de mijloace pirotehnice. Cetățenii care devin martori ai evenimentelor sunt rugați să urmeze indicațiile echipelor de securitate a exercițiului”, a anunțat SRI marți dimineață, pe pagina de Facebook.

Precizările făcute de SRI

”Exercițiul se derulează dinamic în mai multe puncte din țară. Pentru a fi veridic și cât mai util pentru participanți, nu putem dezvălui exact locurile în care vor exista incidente. În scenariile pe care le am pus în practică astăzi am avut în vedere o cazuistică relevantă din ultimii ani în multe atentate teroriste din Europa și nu numai.

Este vorba de atacatori singuratici, în proces rapid de radicalizare, care acționează la întâmplare în zone foarte aglomerate și care ulterior se retrag de la locul faptei. Obiectivul principal al exercițiului este verificarea modului în care instituțiile cooperează și comunică între ele într-o situație cu multe necunoscute”, au transmis reprezentanți ai Serviciului Român de Informații.

Scenariul exercițiului este producerea unui atac cu arme de foc în Parcarea Mall Băneasa cu posibilitatea existenței mai multor victime.

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele

Citește și