Explicația revoltătoare pe care profesorul PEDOFIL Kristof Lajos a dat-o în fața anchetatorilor. „Sunt chiar surprins!”
This browser does not support the video element.
Kristof Lajos, supranumit și „antrenorul de genii”, ar fi încercat să-i mintă pe anchetatorii care l-au prins în flagrant când tocmai se pregătea să violeze un copil în vârstă de 14 ani. Ajuns în camera de anchetă, bărbatul nu a recunoscut și chiar s-ar fi arătat surprins de faptul că este acuzat de viol.
Kristof Lajos, în vârstă de 39 de ani, a avut o copilărie marcată de suferință și abuzuri fizice și emoționale, după ce, de la vârsta de 3 ani, părinții săi l-au abandonat într-un centru de plasament. Spre deosebire de majoritatea copiilor instituționalizați, Lajos s-a ținut de școală și s-a acoperit de diplome. Ulterior, folosindu-se de trecutul său emoționant, Kristof Lajos a început să se promoveze în mass-media și să fondeze diferite organizații non-profit, dar și o așa-zisă școală (Amias Small School), pentru care, însă, nu ar deține autorizație de funcționare.
Toate acestea i-au fost suficiente lui Kristof Lajos ca să se recomande mentor de top, dramaturg, scriitor și profesor. Din această ipostază, așa-zisul profesor a reușit, ani la rând, să fie înconjurat de copii.
Așa a ajuns să se apropie, în cursul anului 2022, de o familie cu doi băieți mici. Inițial, i-a convins pe părinți că le poate ajuta copiii să-și croiască un viitor luminos, dacă le va fi mentor.
Sub pretextul că îi pregătește pentru viață, Lajos a început să le dea bani, haine și chiar telefoane mobile. Prin această metodă, a reușit să și-l apropie mai mult pe unul dintre frați, care, la momentul respectiv, avea numai 12 ani.
Kristof Lajos este bănuit și de alte violuri
Timp de doi ani, Kristof Lajos l-a îndepărtat pe cel mic de familie, despre care i-ar fi spus că are o influență toxică asupra viitorului său. Mama băiatului a început să aibă suspiciuni și a anunțat Poliția. Drept urmare, fără ca cel supranumit „antrenorul de genii” să bănuiască, autoritățile au început să-l supravegheze.
Potrivit unor surse judiciare, sâmbătă, anchetatorii ar fi primit o informație legată de faptul că profesorul ar urma să-l cheme pe băiețel în apartamentul său din Sectorul 4, unde intenționa să întrețină cu el raporturi sexuale.
Ce nu știa Lajos era faptul că era deja supravegheat de specialiștii Direcției Operațiuni Speciale (DOS), care ar fi așteptat ca bărbatul să-și deconspire în mod clar intențiile, după care polițiștii Secției 26 i-au bătut la ușă înainte ca acesta să apuce să-i facă rău copilului.
Încătușat și condus la audieri, Kristof Lajos nu ar fi vrut să-și recunoască faptele. Sursele Gândul au dezvăluit că presupusul pedofil acuzat de viol nu ar fi recunoscut nimic și chiar ar fi spus că se simte surprins de acuzațiile care i se aduc.
Chiar dacă nu a recunoscut acuzațiile care i se aduc, Lajos a fost reținut de procurori, pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat în fața instanței Judecătoriei Sectorului 4, iar magistrații au dispus arestarea preventivă pentru următoarele 30 de zile.
Totodată, anchetatorii bănuiesc faptul că Lajos nu este la prima faptă de acest gen și se așteaptă ca, în curând, la Poliție să se prezinte și alte posibile victime.
CITEȘTE ȘI:
Mama băiatului violat de Kristof Lajos: „Curgeau mesajele întruna, îi SUNA. Asta mi-a atras atenţia”