Exploziile de la Crevedia: Mai mulți pompieri care au fost răniți urmează să fie AUDIAȚI / Luni, anchetatorii ridică documente
Noi detalii din anchetele ce vizează exploziile și incendiul de la Crevedia. Procurorii ridică, luni, mai multe documente, iar, în cursul aceste săptămâni, urmează să fie audiați o parte dintre pompierii care au suferit arsuri din cauza deflagrației.
Surse judiciare au spus, pentru GÂNDUL, că procurorii PICCJ care se ocupă de anchetarea exploziei de la Crevedia sunt, luni, în mai multe locații pentru a ridica documentele necesare probatoriului în această cauză.
Potrivit sursei citate, în această săptămână urmează să fie audiați mai mulți pompieri care, deocamdată, sunt internați din cauza rănilor ce au survenit după a două explozie.
De asemenea, și raportul ISU prezentat de șeful DSU, Raed Arafat, va fi trimis la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel care realizează anchetă legată de respectarea normelor de protecție civilă.
Ancheta de la Crevedia, coordonată de procurorul Marius Iacob
Ancheta privind exploziile de la Crevedia a fost preluată de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind coordonată de procurorul Marius Iacob, care a instrumentat incendiile de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț, dar și cazul Elodia.
Surse judiciare au declarat că la Parchetul Militar nu au sosit încă rapoartele de intervenție, în pofida faptului că au fost trimise adrese către ISU BIF și ISU Dâmbovița.
”La Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel continuă ancheta în cazul exploziei de la Crevedia. Până acum, încă nu au sosit rapoartele de intervenție, deși s-au trimis adresele către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov (ISU BIF) și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița.
Mai mult, până la acest moment au fost puse la dosar fotografii cu mașinile implicate în intervenție și au fost sigilate costumele pompierilor care au fost folosite, echipamentul fiind parte a probatoriului”, au declarat surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul.
Vă recomandăm să citiți și: