Prima pagină » Actualitate » Fabulos. Un șofer de TIR, cu o plăcuță în parbriz pe care scria „Am darul băuturii”, chiar a fost prins băut la volan

Fabulos. Un șofer de TIR, cu o plăcuță în parbriz pe care scria „Am darul băuturii”, chiar a fost prins băut la volan

Fabulos. Un șofer de TIR, cu o plăcuță în parbriz pe care scria „Am darul băuturii”, chiar a fost prins băut la volan

Un șofer de TIR din Timiș, care avea o plăcuță în parbriz cu mesajul „am darul băuturii” chiar a fost prins băut la volan.

„Motanul cu clopoței. Șoferul unui autocamion, care circula prin județul Timiș avea o plăcuță, pe cât de interesantă, pe atât de nepotrivită pentru cineva care conduce.

În urmă cu câteva ore, polițiștii au efectuat semnal de oprire unui autotren, în orașul Jimbolia, însă conducătorul nu s-a conformat, continuându-și deplasarea”, se arată într-o postare a Poliție Române.

Uluitor este faptul că șoferul avea o plăcuță pe care scria „Am darul băuturii”.

„Rezultatul a fost pe măsură, respectiv 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat”

„Colegii noștri au reușit să îl oprească la câteva străzi distanță. Au stabilit că este vorba despre un bărbat, de 32 de ani, din Biled, județul Timiș.

Și dacă tot „se lăuda” că are „darul băuturii”, colegii au hotărât să-l testeze, iar rezultatul a fost pe măsură, respectiv 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat”, mai spun polițiștii.

Șoferul a primit amendă și i s-a întocmit dosar penal

Sursa citată mai arată că polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influența alcoolului.

„De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă de 580 de lei, pentru neoprire la semnalul polițiștilor.

Prinderea unor astfel de persoane înainte să cauzeze un accident este cea mai bună prevenire pe care o putem face – un pericol în minus pe drum poate însemna vieți salvate!”, mai transmit cei de la Poliția Română.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. A fost declanșat Planul Roşu: bilanțul victimelor
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești