Familia din Gorj care și-a vândut copilul de 6 ani în Germania dă în JUDECATĂ Protecția Copilului. Care este motivul
This browser does not support the video element.
Părinții din Gorj, acuzați că și-ar fi vândut băiatul de 6 ani în Germania, pentru 1.000 euro, își vor toții copiii înapoi Familia a dat în judecată Protecția Copilului pentru a-i recupera.
De două săptămâni, de când minorul a fost adus înapoi în țară de la cetățeanul german, el și frații lui,de 3 și 8 ani, sunt în grija unui asistent maternal.
Familia spune că a început renovările în locuință, în speranța că îi vor recupera. Tatăl copiilor a declarat că nu este dispus să-i lase în grija statului, ci vrea ca aceștia să ajungă la fiica sa, care are 21 de ani, este căsătorită și ar avea condiții mai bune de trai pentru minori, însă instanța este cea care va stabili ce se întâmplă în continuare cu micuții.
Cazul a fost făcut public la sfârșitul lunii trecute, când procurorii DIICOT au început o anchetă. Statul român a fost sesizat de autoritățile din Germania că băiețelul a ajuns acolo în circumstanțe neclare.
Mai apoi s-a aflat că familia micuțului l-ar fi vândut unui neamț, iar acesta l-ar fi scos din țară cu acte false. La câteva zile după aflarea adevărului, minorul a fost adusă în România, unde s-a reîntâlnit cu cei doi frați ai săi.
Fotografie cu caracter ilustrativ – Shutterstock