Familia Iohannis, reclamată la poliție pentru că nu a purtat masca de protecție. „În Constituția României se prevede egalitatea cetățenilor în fața legii. Să vedem, suntem egali?”
This browser does not support the video element.
Un sibian a făcut plângere la poliție după ce șeful statului și soția sa au fost văzuți în spațiul public fără mască de protecție, după ce fusese introdusă obligativitatea purtării acesteia, în anumite condiții.
Dan Cristian Nicolae, un sibian de 46 de ani, a trimis, pe 18 octombrie, o plângere către Ministerul de Interne prin care semnala faptul că doi cetățeni români, Klaus și Carmen Iohannis, nu au respectat legea. Este vorba de ziua 10 octombrie, când cuplul prezidențial a mers prin centrul orașului Sibiu, pe drum spre redeschiderea Bisericii Evanghelice, fără masca de protecție, relatează Ora de Sibiu. Purtarea măștii devenise obligatorie chiar în acea zi, când a intrat în vigoare hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, după ce rata de infectare depășise pragul de 6 la mia de locuitori, în ziua cu pricina fiind chiar de aproape 8,5.
„Nu mi se pare normal să nu fie respectată legea, indiferent cine ești”
Sibianul le-a cerut polițiștilor să aplice legea, așa cum s-a întâmplat în cazul Ralucăi Turcan, deputat PNL de Sibiu și actual ministru demis al Muncii, care a fost amendată în martiepentru că nu a purtat mască la o acțiune de împădurire din județul Sibiu. Bărbatul a spus că a depus sesizarea la Poliția Municipiului Sibiu după ce, inițial, s-a adresat pe aceeași temă și Administrației Prezidențiale, și Ministerului de Interne.
„Eu am depus prima dată plângerea la Minister, de acolo au trimis-o la IGPR, apoi la Sibiu și m-au chemat aici să dau declarație. Am depus plângerea pentru că nu mi se pare normal să nu fie respectată legea, indiferent cine ești. Dacă pe mine mă vedeau fără mască mă amendau. Despre Klaus Iohannis a vuit toată presa, atât la congresul PNL, cât și la evenimentul din Sibiu. Există zeci de fotografii și filmări. Pe Turcan au amendat-o, atunci s-au sesizat din oficiu. Acum de ce nu s-ar aplica aceeași metodă? E exact același lucru. Nu se poate ca tu, șef de stat, de doi ani să ne spui nouă să purtăm mască, să prevenim, iar tu, când lucrul asta e obligatoriu, să ne sfidezi și să nu o faci. În Constituția României se prevede egalitatea cetățenilor în fața legii. Să vedem, suntem egali?”, spune sibianul citat de Ora de Sibiu.
„Solicit Politiei Sibiu aplicarea aceleiași proceduri și luarea masurilor legale împotriva cetățenilor Klaus Werner Iohannis și Carmen Iohannis care, la data de 10 octombrie 2021, au participat la slujba organizată în Biserica Evanghelică din Piața Huet, fiind apoi surprinși, în aceeași dimineață, în centrul Sibiului, fără mască de protecție, deși aceasta este obligatorie chiar și în spațiile deschise, dată fiind rata mare a incidenței cumulate la momentul respectiv”, a precizat Cristian Dan, pentru Stiri de Sibiu. Potrivit sursei citate, reclamantul a fost deja audiat de polițiștii sibieni și așteaptă decizia acestora.
Ce prevedea hotărârea CJSU Sibiu
În 10 octombrie, președintele Klaus Iohannis și soția nu au purtat mască până la intrarea in biserică. Iar la ieșire, președintele purta mască, dar nu și soția sa, a scris presa locală.
Hotărârea CJSU Sibiu nr. 71 din 9 octombrie prevedea astfel că la nivelul localităţilor din judeţul Sibiu, în care incidenţa este mai mare de 6/1000 de locuitori, este pusă în aplicare obligativitatea purtării măştii de protecţie (astfel încât să acopere nasul şi gura) în toate spaţiile publice deschise, precum şi în alte zone stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, și în spaţiile publice închise, în mijloace de transport în comun, la locul de muncă şi în spaţiile comerciale;
Totuși, CJSU Sibiu aprobase următoarele excepţii de la obligativitatea purtării măştii de protecţie, indiferent de incidenţă, astfel:
- a) persoanele vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, aflate la locurile de muncă situate în spaţii închise, cu condiţia prezenţei unui număr de maximum 10 persoane şi asigurarea unei distanţe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau al altor lucrători. Excepţia nu se aplică în cazul spaţiilor închise comune.
- b) persoanele care desfăşoară activităţi în spaţiile publice deschise, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc;
- c) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
- d) persoanele care sunt singure în birou;
- e) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
- f) dacă persoana este singură pe stradă.