Familia lui Marian Măgureanu, acuzații la adresa fostei sale soții: „Ne manifestăm regretul că încearcă să facă din aceste momente dificile o modalitate de a reapărea în spațiul public”

Publicat: 29 03. 2021, 08:26

Marian, fiul lui Virgil Măgureanu, a fost răpus de COVID-19. Informația a fost dezvăluită în exclusivitate de GÂNDUL.RO. Familia lui Marian Măgureanu o acuză pe fosta soție a acestuia, Alina Petre, că încearcă să transforme momentele dificile într-o „modalitate de a reapărea în spațiul public”! De asemenea, rudele omului de afaceri fac un apel la presă să respecte suferința familiei îndoliate.

„Ca urmare a numeroaselor articole apărute astăzi în diverse publicații, confirmăm, cu durere, că domnul Marian Măgureanu nu mai este printre noi. Decesul a survenit după o luptă grea împotriva virusului COVID-19.

Pe această cale, dorim să facem un apel la presă pentru a respecta suferința familiei și a nu face un subiect din această tragedie.

Mesaj pentru fosta soție a lui Marian Măgureanu: „Suferința se strigă în tăcere”

Totodată, ne manifestăm regretul că fosta soție, doamna Alina Petre, încearcă să facă din aceste momente extrem de dificile o modalitate de a reapărea în spațiul public, prin postări la adresa defunctului.

Familia domnului Marian Magureanu dorește să se delimiteze de orice declarație a doamnei Alina Petre, subliniind ca suferința „se strigă” în tăcere, atunci când respecți memoria unui om drag.

„Suferința” și „respectul” dnei Alina Petre față de fostul său soț s-au observat în ultimii ani de scandaluri și denigrări la adresa defunctului, de aceea nu am dori sa lăsăm doamnei posibilitatea de a furniza informații eronate despre raporturile dintre cei doi”, transmite Luiza Neagu, avocata familie Măgureanu.

Cine a fost Marian Măgureanu

Marian Măgureanu, fiul lui Virgil Măgureanu, a decedat la 50 de ani. Acesta era acționar la Romprest Service SA.

Singurul fiu al fostului director al SRI (1990-1997) a murit în spital, infectat cu COVID-19. Potrivit surselor GÂNDUL.RO, inima lui Marian Măgureanu a cedat, de curând el suferind și un atac.

Apropiații și rudele sale sunt în stare de șoc, după dispariția sa fulgerătoare.

Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI, are doi copii: Anca Biriș și Marian.

Alina Ioana Petre, mesaj despre dispariția fostului soț

„Tatăl copilului meu a fost cel mai important bărbat din viaţa mea. Şi asta pentru că nimeni nu este mai important decât copilul meu. Acum 2 ani ne-am cerut iertare unul altuia, cum am putut fiecare, chiar după decesul unui prieten foarte apropiat.

Pentru mine, deşi am avut multe războaie, rămâne cea mai frumoasă amintire din viaţa mea, omul care mi-a fost soţ, iubit, prieten şi care mi-a dăruit cel mai frumos cadou din lume, pe Maria. Nu există recunoştinţa mai mare faţă de el pentru acest lucru.

Sunt sfâşiată de durere pentru el, pentru familia lui, dar în primul rând pentru fetiţa mea. A plecat mult prea devreme şi mult prea dureros pentru toţi.

Mă rog la Bunul Dumnezeu să-i lumineze calea într-un loc mai bun şi sunt sigură că va veghea asupra celor pe i-a iubit.

Odihnească-se în pace!?”, este mesajul Alinei Petre.