Prima pagină » Actualitate » Familia luptătorului Mihai Smărăndescu, atacată cu o MACETĂ, în timpul vacanței: „Ne-a spus că ne va tăia și ne va da foc”

Familia luptătorului Mihai Smărăndescu, atacată cu o MACETĂ, în timpul vacanței: „Ne-a spus că ne va tăia și ne va da foc”

Familia luptătorului Mihai Smărăndescu a fost amenințată cu o macetă în timp ce se afla în vacanță la munte. 

Atacul a avut loc în momentul în care un bărbat a încercat să intre pe drumul privat al pensiunii, unde era cazată familia sportivului.

ATENȚIE! URMEAZĂ INFORMAȚII ȘI IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL!

„Ne aflam toți în familie, la pensiune. O mașină a venit dintr-o dată pe drumul care ducea spre pensiunea noastră și a vrut să se ducă undeva la o fântână din zonă. Socrul meu s-a dus jos la domnul respectiv să-i spună că nu se poate intra pe acel drum. Omul din autoturism s-a dat jos și s-a dus spre socrul meu. Am fugit țintă, să aplanez lucrurile. După ce l-am împins și i-am spus să ia distanță de noi, a spus că ne ia la bătaie pe toți” a relatat Mihai Smărădnescu, într-o postare pe TikTok.

„N-a încetat să ne înjure, chiar dacă Poliția era de față”

Luptătorul a intervenit pentru a-și proteja familia.

„S-a dus țintă spre portbagaj și când a deschis portbagajul, să bage mâna în portbagaj, l-am luat pe sus, folosindu-mă de cunoștințele mele și l-am pus la pământ”, a adăugat el.

Poliția a descoperit o macetă în mașina agresorului. Deși fusese reținut, individul nu a încetat să adreseze amenințări la adresa familiei Smărăndescu chiar în fața autorităților.

„Omul respectiv tot n-a încetat de față cu poliția să ne înjure, să ne amenințe, să ne spună că ne va tăia la noapte, să ne spună că ne va da foc, ceea ce pune în incertitudine familia mea”, a declarat Mihai Smărăndescu, încă afectat de incident.

Autoritățile investighează cazul.

@zmarammaPOVESTEA ATACULUI CU MACETA, UNDE FAMILIA MI-A FOST AMENINTATA CU MOARTEA

♬ sunet original – Zmaramma

Sursa video: Antena 3

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile