Prima pagină » Actualitate » Fără telefon la volan! Din 2024 se schimbă tot!

Fără telefon la volan! Din 2024 se schimbă tot!

Fără telefon la volan! Din 2024 se schimbă tot!

Începând cu 2024 va deveni obligatorie instalarea a unui sistem de detectare a distragerii atenției șoferului la volan.

Sistemul de detectare a distragerii atenției devine obligatoriu pentru toate vehiculele noi de pasageri care urmează să apară pe piața europeană începând cu luna iulie a anului viitor, împiedicând astfel ca șoferul să își ia ochii de la drum. Acest sistem special constă dintr-o cameră care monitorizează în mod constant ochii șoferului, detectând fie distragerea atenției, fie oboseala.

De câte ori privirea șoferului coboară și se îndepărtează de la drum, sistemul va genera o alertă

Astfel, ori de câte ori privirea șoferului coboară și se îndepărtează de la drum, sistemul va genera o alertă. Ba mai mult decât atât, flexibilitatea sistemului se va regla și  în funcție de viteza cu care se deplasează vehiculul.

De exemplu, dacă viteza de conducere este mai mare de 50 km/h, atunci sistemul va produce notificarea mai devreme, iar în cazul în care viteza mașinii este mai mică, notificarea va fi reprodusă cu o mică întârziere.

Sistemul de recunoaștere a distragerii atenției poate pune capăt utilizării telefonului mobil de către șoferi în mașină, limitând până la 30% șansele unui accident grav în mediul urban, relateză ziare.com.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre