Fără viză în Turcia

De la 1 iunie 2024, românii pot călători în Turcia fără pașapoarte, vize și alte complicații. Doar cu buletinul. Și cu ceva bani de buzunar, desigur (care totdeauna, ca prin magie, lipsesc din portofelul oamenilor muncitori). Președintele Erdogan tocmai a semnat decretul prin care, în sfârșit, avem sentimentul libertății și șansa unor călătorii lipsite de griji. Al cui e meritul? Unii strigă că al stângii, alții se bat cu pumnul în piept că al partidelor de dreapta. Nimeni nu deține, însă, explicația simplă, care să poată rezolva ecuația de clasa a doua pe care ne-a oferit-o buletinul de știri de azi.

Cert e că, în ultimul an, avem câteva reușite: fără vize în Turcia și aparținători ai spațiului Schengen aerian. Pentru cel terestru, mai avem de așteptat. Mult, probabil. Dar dacă zburăm, oriunde în Uniunea Europeană, nu mai stăm la cozi infernale, pentru control de pașapoarte, pentru confruntarea datelor din cartonașele tot mai complexe în informații cu realitatea din fața ghișeului. Trecem și noi, pe ușa bogaților, către destinația finală.

Avem și noi sentimentul, chiar dacă nu e o certitudine, că ni se deschid porțile mari, că, în curând, nu se va mai face așa diferență mare între est și vest, între civilizația de acolo și lipsa de educație de aici. De ce nu e certitudine? Pentru că, normal, orice veste bună se sparge repede, ca un balon plin cu aer cald, din care se poate respira doar câteva secunde și din care pulsul se menține doar din noroc.

Decretul semnat de Erdogan, cu ocazia vizitei premierului Ciolacu în Turcia, alimentează acest bagaj cu speranțe al românilor care au nevoie ca de aer de dreptul acesta la evoluție, în vremuri în care prea multe vești proaste intră în cutiile poștale și dezbină orice este viu în jur.

În plus, ce dor ne era, nu-i așa?, să auzim că oameni politici români mai fac și vizite oficiale serioase, din care să se și vadă rezultate, după care să se poată prezenta un decret, de exemplu, un acord, orice fel de document, care să ateste că, în timpul vizitei oficiale, nu s-au purtat doar discuții plicticoase și politicoase și dialoguri lipsite de sens, ci că au rezultat, din negocieri mai vechi sau mai noi, fapte care aduc o atmosferă pozitivă asupra unui petec de pământ pe care l-au numit niște bătrâni, niște idealiști, cândva, țară.

Să călătorim, așadar, fără vize, fără pașapoarte. Să mergem oriunde ne trece prin cap, să încercăm să desfacem vraja grea a sărăciei și a lipsurilor, să știm ce să facem, cu toate secundele care ne-au mai rămas din viață, să încercăm să și zâmbim, nu doar să plângem, să credem că, prin luptă sinceră, am putea câștiga și marea bătălie.

Mijloc de săptămână cu vești bune. Oglinzi care acoperă dezastrul. Cuvinte care ne adorm și care ne și trezesc la prima oră. Dar să vedem ce urmează.

Săptămâna-i lungă. Doar viața, se pare, e scurtă.

Citește și:

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel

”Chiriași la noi în țară”

Când românii se simt români

De ce Austria nu ne vrea?

Și, totuși, de unde prețurile astea?