Prima pagină » Actualitate » FBI investighează legăturile „teroriste” ale atacului cu maşina din New Orleans. Ce piste urmăresc agenții federali

FBI investighează legăturile „teroriste” ale atacului cu maşina din New Orleans. Ce piste urmăresc agenții federali

FBI investighează legăturile „teroriste” ale atacului cu maşina din New Orleans. Ce piste urmăresc agenții federali

FBI investighează atacul comis de un fost soldat american, inspirat de gruparea Stat Islamic, care a intrat cu maşina într-o mulţime din popularul Cartier Francez din oraşul New Orleans, în sudul Statelor Unite.

Tragedia a avut loc în mijlocul festivităţilor de Anul Nou.

Atacatorul a fost împușcat mortal

Bărbatul, identificat drept Shamsud-Din Jabbar, a omorât cel puţin 15 persoane şi a rănit alte 30, înainte de a fi ucis de poliţiști, relatează AFP.

Suspectul în vârstă de 42 de ani a fost identificat ca fiind un „cetăţean american din Texas”, fost militar din forţele terestre.

În jurul orei 03:15 (09:15 GMT), la volanul unei camionete, el a intrat în mulţimea care se plimba prin Cartierul Francez, încercând „să calce cât mai mulţi oameni”, a declarat şefa Poliţiei locale, Anne Kirkpatrick. „Era hotărât să provoace un măcel”, a insistat ea, numindu-l „terorist” pe bărbatul în cauză.

După ce a ucis şi rănit zeci de trecători, atacatorul a fost împuşcat mortal când s-a implicat într-un schimb de focuri cu poliţiștii. Doi ofiţeri au fost răniţi.

Joe Biden: „A fost inspirat de Statul Islamic”

Numindu-l „un atac josnic”, preşedintele american Joe Biden s-a adresat națiunii americane în cursul serii de miercuri, 1 ianuarie. El a subliniat că suspectul „a publicat filmări pe reţelele de socializare care indică faptul că era inspirat de Statul Islamic şi că avea dorinţa de a ucide”.

Anchetatorii au indicat că lucrează „pentru a determina posibilele asocieri şi afilieri ale individului cu organizaţii teroriste” şi spun că sunt în căutare de complici.

Căutări şi percheziţii sunt în desfăşurare în New Orleans şi în alte state, agentul special FBI Alethea Duncan subliniind că autorităţile nu cred că „Jabbar este singurul responsabil”. Anterior, biroul local al FBI din Houston, Texas, a anunţat că desfăşoară activităţi „legate” de atentatul din New Orleans.

Biden a mai precizat că autorităţile investighează dacă există o legătură între atacul din New Orleans şi explozia unui camion Tesla Cybertruck în faţa „Trump Hotel” din Las Vegas, incident în care o persoană și-a pierdut viața. Vehiculele implicate în ambele incidente au fost închiriate prin intermediul aplicaţiei de ride-sharing Turo.

Şeriful din Las Vegas a spus că „este o coincidenţă pe care trebuie să continuăm să o examinăm”. Un purtător de cuvânt Turo, o aplicație folosită de milioane de oameni din Statele Unite, a declarat că firma colaborează cu forţele de ordine.

„Nu credem că cei doi clienţi aveau antecedente penale care i-ar fi identificat ca o ameninţare la adresa securităţii naționale”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Turo pentru AFP.

Cine era Shamsud-Din Jabbar

Atacul survine cu mai puţin de trei săptămâni înainte de transferul puterii de la preşedintele democrat Joe Biden la succesorul său republican Donald Trump, totul petrecându-se într-un climat politic tensionat.

Shamsud-Din Jabbar a fost în armată din 2007 până în 2015, inclusiv într-o misiune în Afganistan din 2009 până în 2010, terminând ca sergent-şef, conform Departamentului Apărării.

Fratele său Abdur Jabbar l-a descris ca fiind o persoană iubită. El a povestit pentru New York Times că acesta s-a convertit la islam la o vârstă fragedă şi le-a spus ziariștilor despre „o formă de radicalizare” a lui Shamsud. De asemenea, și un prieten din copilărie, care l-a regăsit în 2017, a declarat pentru NYT că suspectul a devenit „foarte intens” în ceea ce priveşte credinţa sa.

FBI a anunțat că „un steag al grupării islamiste Statul Islamic era în vehiculul său” şi că două dispozitive explozive improvizate găsite în maşină şi în cartier au fost dezamorsate.

Ce piste are FBI

Un oficial al FBI de la faţa locului, Alethea Duncan, le-a declarat reporterilor că „nu crede că Jabbar este singurul responsabil” şi consideră că ar fi acţionat cu „potenţiali complici”.

Un jurnalist al AFP a văzut vehiculul avariat care fusese transformat într-o armă: o camionetă Ford F-150, foarte comună în Statele Unite, într-o versiune electrică.

New Orleans, cel mai mare oraş din Louisiana, este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Statele Unite.

CITEȘTE ȘI:

TRAGEDIE în noaptea de Revelion, în New Orleans. Cel puțin 15 persoane au murit, după ce un șofer a intrat în mulțimea de oameni și a deschis focul

Răsturnare de situație în cazul New Orleans. Teoria unui ATAC TERORIST revine. FBI nu crede că Shamsud-Din Jabbar a acționat singur

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surse: Percheziții la casa în care a trăit Rodica Stănoiu
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Accident produs la nici două ore de la deschiderea Autostrăzii Moldovei: două persoane rănite
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?