Prima pagină » Actualitate » FCSB poate să joace pe Stadionul Ghencea, după o pauză de 8 ani. Legea propusă de Marcel Ciolacu a fost promulgată de Klaus Iohannis

FCSB poate să joace pe Stadionul Ghencea, după o pauză de 8 ani. Legea propusă de Marcel Ciolacu a fost promulgată de Klaus Iohannis

FCSB poate să joace pe Stadionul Ghencea, după o pauză de 8 ani. Legea propusă de Marcel Ciolacu a fost promulgată de Klaus Iohannis

Miercuri, 11 ianuarie, a fost promulgată legea prin care FCSB poate să joace pe Stadionul Ghencea, după o pauză de opt ani.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea propusă de președintele PSD, Marcel Ciolacu, la finalul anului trecut, iar aceasta va intra în vigoare odată ce va fi publicată în Monitorul Oficial, scrie Prosport.

În luna octombrie 2022, liderul PSD anunța pentru ProSport că va face tot ceea ce îi stă în putință pentru ca FCSB să aibă dreptul de a evolua pe noul stadion din Ghencea.

„În ultimele zile, în care am călătorit de la Craiova până la Bacău, am răspuns la zeci de întrebări despre pensii, salarii, energie, agricultură, despre problemele vieții de zi cu zi. La o singură întrebare nu am știut efectiv ce să răspund. Un bărbat m-a întrebat dacă am vreo explicație pentru care FCSB nu este lăsată să joace pe noul stadion din Ghencea. I-am răspuns sincer că nu știu de ce, situația fiind mai presus de puterea mea de înțelegere. Este momentul ca această situație aberantă să înceteze! Mă voi implica pentru ca suporterii să meargă atât la meciurile celor de la FCSB, cât și la cele ale Stelei”, a spus Marcel Ciolacu, pentru sursa citată, în octombrie 2022.

Gigi Becali a discutat cu Marcel Ciolacu

Tot în octombrie 2022, și patronul FCSB, Gigi Becali, a vorbit pentru ProSport despre implicarea lui Marcel Ciolacu în războiul dintre el și CSA Steaua în ceea ce privește stadionul Steaua.

Mai mult, latifundiarul din Pipera dezvăluia că a discutat cu Marcel Ciolacu, iar liderul PSD i-a promis că o să o ducă pe FCSB pe stadionul din Ghencea.

„Am vorbit și eu cu el (Marcel Ciolacu-n.r.) și mi-a spus că o să revină echipa pe Ghencea. Acum, să vedem. Dumnezeu le aranjează pe toate, le orânduiește ușor, ușor”, spunea, atunci, Gigi Becali.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și