Federația Română de Fotbal, parteneriat încă patru ani cu Nordis Group pentru susținerea arbitrajului

Publicat: 14/12/2021, 11:28
Actualizat: 14/12/2021, 11:51

Parteneriatul Federației Române de Fotbal cu Nordis Group pentru susținerea arbitrajului românesc a fost prelungit pentru încă patru ani. Compania românească specializată în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale este partenerul FRF pentru susținerea Comisiei Centrale a Arbitrilor din decembrie 2020. 

“Parteneriatul fructuos din ultimul an cu Federația Română de Fotbal ne-a întărit dorința de a oferi sprijin în continuare sportului din România. Este foarte important să credem în capacitatea sportivilor noștri de a deveni campioni și să-i susținem la fiecare pas. Consider că este datoria generației noastre de a susține reușitele realizate în România. Suntem mândri și onorați să continuăm acest parteneriat prin care ne alăturăm Federației Române de Fotbal în drumul spre excelență”, a declarat președintele și fondatorul Nordis Group, Emanuel Poștoacă.

Nordis Group este partener exclusiv al Federației Române de Fotbal, fiind prima companie imobiliară care susține fotbalul românesc și excelența în România.

Recent, a fost lansată și inițiativa Romania NOW, care a scos în evidență frumusețea și potențialul turistic ale României, contribuind astfel la construirea unui brand de țară puternic, iar acțiunile aflate în proiect vor pune în valoare elitele României în domenii diverse – business, artă, sport, educație.

Răzvan Burleanu: ”Cel mai bun coechipier pentru mediul de business din România”

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că prelungirea unui astfel de angajament nu poate fi decât benefic pentru arbitrajul românesc.

“Mă bucur că Nordis își continuă sprijinul pentru arbitrajul românesc, alegând să prelungească angajamentul semnat în decembrie 2020. Iată că, într-un timp atât de scurt, Federația Română de Fotbal a câștigat încrederea unei companii românești de prestigiu, confirmând încă o dată că este cel mai bun coechipier pentru mediul de business din România”, a precizat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Kyros Vassaras: ”Vom putea realiza lucruri frumoase prin dezvoltarea arbitrajului românesc”

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, spune că o astfel de colaborare este binevenită și anticipează o dezvoltare pe termen lung a arbitrajului din România.

“Este o bucurie și o mândrie să văd că Nordis Group, unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de real estate din România, a decis să prelungească sprijinul pe care-l acordă arbitrajului românesc. Le mulțumesc pentru încrederea acordată și sunt sigur că împreună vom putea realiza lucruri frumoase prin dezvoltarea arbitrajului românesc”, a declarat Kyros Vassaras.

Grupul de firme Nordis are o experiență de peste 13 ani pe piața de real estate, reprezintând un grup de firme cu capital 100% românesc, fiind specializat în dezvoltarea imobilelor și ansamblurilor premium.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Imagini apocaliptice în Grecia, din cauza incediilor de vegetație! Zeci de mii de turisti au...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
S-a impus prin lege începând cu 1 iulie. Este obligatoriu în România să declari la...
Norii Shelf-Cloud, deasupra României. Când apare acest fenomen meteo rar
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare bunurile comune
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Miles Davis, Picasso al jazz-ului. „Nu vă temeți de greșeli. Nu există așa ceva”
×