Femeia jandarm din Vatra Dornei, achitată de Curtea Militară de Apel București după incidentul în care un bărbat imobilizat cu spray lacrimogen a murit
Ana-Maria Florescu, femeia jandarm care i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi unui bărbat în parcul din centrul municipiului Vatra Dornei, și-a aflat vineri sentința finală. Ea a fost achitată de magistrații de la Curtea Militară de Apel București, soluția fiind definitivă.
Judecătorii militari au admis apelul acesteia și au decis achitarea pentru toate capetele de acuzare: ucidere din culpă, purtare abuzivă și port fără drept de obiecte periculoase, relatează monitorulsv.ro. Aceasta după ce, la instanța de fond, la Tribunalul Militar Iași, Ana-Maria Florescu a fost condamnată la doi ani și șapte luni de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere.
În același dosar s-a mai dispus ca rudele lui Ioan Csapai, bărbatul decedat, să primească daune materiale de 29.391 de lei, în condițiile în care rudele celui decedat au cerut despăgubiri de 550.000 de euro. La instanța de fond, Ana-Maria Florescu, prin vocea propriului avocat, a fost de acord să meargă pe procedura simplificată de recunoaștere a vinovăției pentru comiterea infracțiunii de ”ucidere din culpă”.
Cum s-a petrecut incidentul soldat cu moartea bărbatului
Angajata Jandarmeriei este cea care în ziua de 19 iulie 2019 a folosit un spray lacrimogen pentru a pulveriza un jet către faţa unui bărbat pus la pământ de doi colegi cu care se afla în misiune. Jetul a fost pulverizat de la o distanță de numai 10-15 centimetri de fața lui Ioan Csapai, iar normele prevăd o distanță de minimum un metru și jumătate. În plus, spray-ul folosit nu era cel din dotarea instituției, ci unul personal. Intervenţia brutală s-a soldat cu decesul bărbatului, și toate încercările de resuscitare efectuate de echipajele medicale sosite la fața locului s-au dovedit inutile. Jandarmii au încercat să-l imobilizeze pe bărbat după o reclamație prin care un părinte a sesizat că fiica sa ar fi fost pipăită indecent în parc, reclamație care ulterior nu a putut fi probată.