Un scandal monstru a izbucnit între doi foști concubini din Arad, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 00.30. Un martor a sunat imediat la 112, iar o patrulă de jandarmi aflată în zonă a intervenit imediat adresa din cartierul Grădiște, indicată de locatar.
Un bărbat de 33 de ani, din Arad, s-a ales cu dosar penal pentru loviri sau alte violențe și distrugere după ce, pe fondul unor neînțelegeri dintre cei doi, a lovit-o pe femeie cu pumnii și picioarele în zona feței și a abdomenului.
La un moment dat, ea a scăpat de agresor și s-a refugiat în autoturismul personal, dar bărbatul a spart luneta mașinii cu un bolțar.
Abia când a auzit sirenele autospecialei de jandarmi s-a oprit și a luat-o la fugă. În scurt timp, bărbatul a fost prins și identificat, asupra sa fiind începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere, conform Codului Penal.
Deși femeia agresată prezenta răni vizibile la nivelul feței, aceasta a refuzat prezența unui echipaj de ambulanță.
Actele de sesizare au fost înaintate organelor de cercetare penală, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.