VIDEO | Femeie din Galaţi, filmată când loveşte cu un scaun o maşină parcată. Ce au descoperit polițiștii despre autoarea actului de vandalism
This browser does not support the video element.
O femeie, în vârstă de 29 de ani, a fost surprinsă de camera de supraveghere a unui locatar în timp ce lovește cu un scaun un autoturism parcat lângă un bloc din Galați.
În imagini se observă cum femeia se îndreaptă alergând spre o maşină, ia un scaun, abandonat cel mai probabil la un tomberon, şi loveşte de mai multe ori capota şi farurile vehiculului.
Apoi, pleacă de la faţa locului ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Victimă colaterală cade și o pisică, ce se adăpostise pe lângă mașină, care fuge imediat după „atac”.
Potrivit publicației Monitorul de Galați, femeia este o persoană fără adăpost și cu probleme psihice. Ea va fi internată într-o unitate medicală de specialitate.
De altfel, ea îi teroriza de mai multă vreme pe localnici, care au făcut mai multe reclamaţii, iar poliţiştii au identificat-o acum pe autoarea actelor de vandalism.