Femeie dispărută în urmă cu trei luni, găsită moartă într-o pădure. Tânăra era mama unui copil de 8 luni
Cristina Bîga, o femeie în vârstă de 33 de ani, din Republica Moldova, a plecat de acasă în data 12 ianuarie și de atunci nu a mai dat niciun semn de viață. Tânăra locuia în casa părintească a soțului, în satul Colicăuți, din raionul Briceni, și era mama unui copil de 8 luni.
Familia a dat-o dispărută în data 14 ianuarie, potrivit Observatornews.ro, care citează Poliția din Republica Moldova.
La sfârșitul lunii trecute, oamenii legii cereau ajutorul oamenilor, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, pentru găsirea Cristinei:
„O femeie din satul Colicăuți, raionul Briceni este căutată de Poliție și rude, după ce a plecat de acasă, încă la începutul lunii ianuarie, și nu s-a mai întors. Solicităm ajutorul comunității pentru a o găsi pe Bîga Cristina, de 33 de ani, care, la data de 12 ianuarie a plecat de la domiciliu, iar până în prezent nu se cunoaște locul aflării acesteia și nici nu a contactat vreun membru al familiei. Femeia locuiește în casa părintească a soțului, iar la întreținere au un copil de 8 luni. Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”.
Cristina a fost găsită moartă în pădure
Din nefericire, cele mai cumplite temeri ale familiei Cristinei s-au adeverit. Vineri, 22 aprilie, polițiștii și voluntarii care o căutau au găsit-o pe tânără moartă, într-o pădure din Briceni. Trupul neînsuflețit al femeii era în stare de putrefacție, fără urme vizibile de moarte violentă.
„Femeia din Briceni, dată dispărută la 14 ianuarie, a fost găsită, astăzi (ieri n.r.), fără suflare într-o fâșie forestieră din orașul Briceni. Corpul neînsuflețit al femeii a fost găsit de polițiști și voluntarii implicați la căutări. Era în stare de putrefacție, fără urme vizibile de moarte violentă”, a transmis Poliția Republicii Moldova.
Medicii legiști urmează să efectueze necropsia, pentru stabilirea cauzei decesului.
Vă recomandăm și:
- O femeie din Ploiești, dispărută de două zile de acasă, a fost găsită moartă într-o clădire dezafectată
- O femeie de 65 de ani din Petroșani, dată dispărută de câteva zile, a fost găsită moartă în Parâng
- VIDEO | O femeie de 74 de ani, dată dispărută, a fost găsită în viață după mai multe ore de căutări. Ea plecase de acasă desculță