Tânără însărcinată, ATACATĂ de un urs într-o comună din județul Brașov. Un alt localnic a fost grav rănit

Publicat: 23 09. 2024, 21:57
Actualizat: 23 09. 2024, 23:43

This browser does not support the video element.

Aracuri cumplite ale urșilor în mai multe localități din țară. În județul Brașov, un animal sălbatic a sfâșiat o fată însărcinată și a rănit grav un bărbat. Câțiva copii au fost salvați de localnici. La Fălticeni, jandarmii merg pe stradă ca să îi protejeze pe oameni. Legea care permite împușcarea urșilor ce amenință orașe pare să nu aibă efectul scontat.

Un urs uriaș a semănat panică în comuna Crisbav, la doar 25 km de Brașov. În căutarea hranei, animalul sălbatic a ajuns pe străzi, unde a atacat o fată însărcinată. Copila de 14 ani a fost lovită cu ghearele în spate. A fost salvată de oamenii din zonă, care au făcut gălăgie și au alungat animalul. Ca prin minune, fata și copilul au supraviețuit atacului.

„Evoluția mamei este foarte bună. Evoluția sarcinii nu pare să fi fost afectată, din cauza accidentului”, a precizat pentru Observator TV Petrina Apostu, director medical la Maternitatea Brașov.

După ce a atacat-o pe fată, ursul a sărit în curtea unui localnic. Bărbatul de 68 de ani a fost grav rănit. Mai multe camere de supraveghere au surprins traseul animalului sălbatic prin comună. Mai mulți copii au scăpat în ultima clipă. Jandarmii și polițiștii vor patrula prin localitate, în următoarele nopți. Edilii vor ca ursul periculos să fie împușcat.

Jandarmii îi apără pe oamenii din Fălticeni, în județul Suceava, unde un pui de urs a fost văzut pe străzile orașului. Forțele de intervenție au reușit să îl gonească pe dealuri.

Un mesaj RO-ALERT anunța și astăzi prezența ursului, în zona gării din municipiul Fălticeni, motiv pentru care jandarmii sunt în patrulare și îl caută. În zonă nu sunt păduri, iar prezența ursului e complet neobișnuită pentru localnici.

„Există, probabil, posibilitatea să fie crescut undeva într-o gospodărie dintr-o comună din jurul Fălticieniului și să fi fugit de acolo ori să fi fost eliberat voluntar”, a afirmat primarul din Fălticeni, Cătălin Coman.

Oficialii de la București au încercat să rezolve problema urșilor prin lege. Au dublat cota de vânătoare și au lăsat autoritățile locale să omoare animalele sălbatice care amenință oamenii. Rezultatul?

„Am avut peste 150 de autorizații de mediu emise și trei urși și vânați.  E adevărat că nu întotdeauna o autorizație de mediu se transformă într-un exemplar împușcat”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

ONG-urile care protejează animalele estimează că în România sunt în jur de 8.000 de urși.

FOTO – Captură video: Antena 1