Femeie moartă de 23 de ani, amendată în Italia pentru că nu s-a vaccinat împotriva COVID-19
Femeia amendată de autoritățile italiene a murit în 1999, la vârsta de 28 de ani, într-un accident rutier, relatează Corriere della Sera. Amenda pe numele femeii, Domenica Di Stefano, a ajuns la mama ei, care a fost șocată de această situație.
„Sora soţiei mele a decedat în 1999 într-un accident, acum ar fi avut 51 de ani şi din acest motiv a primit amenda pentru a treia doză de vaccin, în ciuda faptului că, din motive evidente, nu a făcut nici prima doză, nici pe cea de-a doua. A fost, de asemenea, un şoc psihologic, deoarece a redeschis o rană care nu se vindecase niciodată de la acea pierdere foarte gravă. Cumnata mea a trăit în Napoli şi a murit la 28 de ani, cu puţin timp înainte de a se căsători. Încercăm să ne dăm seama cum să răspundem la această amendă absurdă. Cu sistemele electronice de astăzi, care sunt complet interconectate, astfel de lucruri nu ar trebui să se întâmple”, a declarat pentru Corriere cumnatul femeii, potrivit Mediafax.
Familia va trebui acum să facă recurs, dovedind că femeia a murit.
Vaccinarea anti-COVID a fost obligatorie în Italia pentru accesul persoanelor de peste 50 de ani la locul de muncă. Din 1 aprilie, Guvernul a ridicat această obligativitate.
„,
„image”: {
„@type”: „ImageObject”,