Femeie trimisă în judecată de DIICOT pentru propagandă teroristă. Ea mai fusese condamnată anterior pentru fapte similare
DIICOT anunță prin intermediul unui comunicat că a trimis în judecată o femeie pentru propagandă teroristă, după ce aceasta ar fi accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii active în Orientul Mijlociu.
Ea este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism și accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare, ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie (atrasă de o condamnare pentru același gen de fapte).
DIICOT: Femeia mai fusese condamnată pentru același tip de infracțiune
Potrivit comunicatului, aceasta a editat materialele de propagandă teroristă, inclusiv prin adăugarea semnelor distinctive, asumându-și reluarea/continuarea activităților infracţionale la doar 6 zile după condamnarea cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni.
Potrivit Agerpres, este vorba de Florentina Liliana Gîdea, care a mai fost acuzată în trecut de fapte similare, primind o condamnare cu suspendare.
În cadrul materialelor accesate/diseminate de femeie, erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizaţii, precum şi imagini cu luptători ai entităţii teroriste, mai arată DIICOT.
De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare/aplicaţiile de mesagerie, femeia a promovat însemnele şi activităţile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum şi ideologia acesteia.