Femeile care au intrat în locuința unei bătrâne, furându-i banii, reținute. SCHEMA inedită la care apelau: „Se dădeau vecine și spuneau că vând pește”
This browser does not support the video element.
Poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 12 Poliție au reținut două femei, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate de către Secția 12 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Cele două femei reținute i-au furat bătrânei 2.400 de lei
Reamintim că anchetă penală a fost declanșată la data de 12 martie 2025, când polițiști din cadrul Secției 12 Poliție au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că, „pretinzând că au calitatea de vecine și vând peşte, două persoane ar fi pătruns în locuința unei rude, situată la o adresă din Sectorul 3, context în care, femeii în vârstă de 87 de ani, i-ar fi fost sustrasă suma de 2.400 de lei.”
Astfel, din investigațiile efectuate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, au fost identificate două femei, în vârstă de 31, respectiv 34 de ani, bănuite de comiterea faptei.
„La data de 19 martie 2025, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în Județul Galați și două mandate de aducere, cele două persoane bănuite de comiterea infracțiunii fiind depistate și conduse la sediul subunității pentru audieri.În baza probatoriului administrat, persoanele în cauză au fost reținute pentru 24 de ore, față de acestea fiind dispusă, ulterior, măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, au precizat polițiștii.
CITIȚI ȘI: