Prima pagină » Actualitate » Fenomenul La Nina LOVEȘTE România. Ce se va întâmpla în acest weekend, dar și de Crăciun sau în noaptea de Revelion

Fenomenul La Nina LOVEȘTE România. Ce se va întâmpla în acest weekend, dar și de Crăciun sau în noaptea de Revelion

Fenomenul La Nina LOVEȘTE România. Ce se va întâmpla în acest weekend, dar și de Crăciun sau în noaptea de Revelion

Meteorologii avertizează că fenomenul La Nina va afecta și România și poate aduce schimbări bruște de vreme, dar și de temperaturi. Astfel, putem avea parte de temperaturi crescute, iar ulterior de fenomene extreme urmate de o scădere bruscă.

Fenomenul La Nina înseamnă o răcorire a Oceanului Pacific oriental pe parcursul unei perioade cuprinse între un an şi trei ani, producând efecte inverse faţă de El Nino asupra climei globale.

Meteorologii spun că, în acest an, vremea de sărbători rămâne haotică, fiind șanse mari ca de-abia în luna februarie să se răcească semnificativ, potrivit severe-weather.eu.

De altfel, iernile ar putea deveni mult mai reci și mai uscate, dar momentan nu se știe exact ce impact va avea fenomenul La Nina în acest an.

Cum va fi vremea în weekend

Vineri

În țară, vremea va fi în general închisă. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei temporar va ploua, iar la începutul intervalului, pe arii restrânse, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și trecător ninsoare. În centrul și posibil în nordul Moldovei, Maramureș și estul Transilvaniei la începutul zilei, local va mai ninge slab, apoi vor fi precipitații mixte. În rest, sunt așteptate precipitații slabe predominant sub formă de ploaie, mai ales pe parcursul nopții.

La munte vor predomina ninsorile și izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la munte, iar ziua și în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 9 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 6 grade Celsius, mai mari pe litoral până spre valori în jurul a 8 grade Celsius. Pe alocuri, îndeosebi dimineața și noaptea se va forma ceață.

În București, vremea va fi închisă. Temporar va ploua slab, iar dimineața, trecător vor fi posibile precipitații și sub formă de lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4-5 grade Celsius, iar cea minimă de 1-2 grade Celsius.

Sâmbătă

În țară, mai ales în sudul și estul țării, valorile termice diurne vor fi în creștere față de intervalul anterior și se vor situa peste normele perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar în prima parte a zilei vor predomina ploile local în regiunile sudice, estice și parțial în cele centrale, iar la munte vor fi mai ales ninsori. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă (ziua cu precădere în masivele nordice și noaptea în cele sud-vestice, cu rafale de 70-90 km/h), iar spre finalul intervalului se va intensifica local și în regiunile vestice.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 11 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 5 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile intramontane, dar și ușor mai ridicate pe litoral. Se va semnala ceață, izolat, în orele dimineții și pe alocuri, îndeosebi în regiunile extracarpatice, în cursul nopții.

În București, valorile termice diurne vor fi în creștere ușoară față de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul a 7 grade, iar cea minimă va fi de -1…1 grad Celsius.

Duminică

În țară, valorile termice vor fi mai ridicate decât normele perioadei în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în regiunile vestice și în sud-est. Pe parcursul zilei, cerul va avea înnorări îndeosebi în zonele joase din sud, est și centru unde, în special dimineața, pe alocuri se va semnala ceață.

Din orele serii, o arie de nebulozitate va cuprinde treptat toate regiunile și vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie în vestul și în sudul țării și pe alocuri în celelalte zone. La munte vor fi precipitații mixte și, izolat, în Transilvania și în Moldova, vor fi condiții de polei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special în masivele sud-vestice unde rafalele vor depăși 80-90 km/h și local în sudul teritoriului, cu viteze mai mari (de 50…60 km/h) în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 și 12 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 8 grade Celsius, izolat ușor mai coborâte în nord și în centru, dar și mai ridicate pe litoral.

Cum ca fi vremea în București

Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, în această perioadă. Cerul va avea înnorări, în prima parte a zilei, iar probabilitatea de ceață va fi ridicată, dar și în cursul nopții când va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 8 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 4-6 grade Celsius.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit