Fermier canadian AMENDAT cu 62.000 de dolari pentru un simplu emoticon. Ce emoji i-a adus „condamnarea”
Comunicarea nonverbală a devenit parte a vieții de zi cu zi de când social media ne-a invadat spațiul și existența. Dar, uneori, prezintă și mici „riscuri”. Sau mari, cum este cazul de față.
Un fermier din Canada s-a trezit cu o amendă de 62.000 de euro pentru un simplu emoticon.
Atenție la ce emoticon folosești!
Confuzia creată, susține el, nu l-a exonerat câtuși de puțin în ochii unui magistrat, care i-a aplicat o amendă zdravănă pentru „nerespectarea contractului”.
În noiembrie 2021, Chris Achter, proprietar al fermei din Swift Current, provincia Saskatchewan, Canada, a primit pe telefonul mobil fotografia unui contract de livrare a cerealelor. Persoana interesată, Kent Mickleborough, i-a cerut fermierului „să confirme contractul”, scrie Reuters.
Achter a răspuns folosind emoticonul „Thumbs up”, fără să mai scrie ceva. În instanță, fiindcă a fost dat în judecată pentru nerespectarea contractului, fermierul a precizat că el a folosit acel simbol doar pentru a confirma primirea fotografiei.
La rândul lui, Kent, cumpărătorul, a arătat că, anterior, și alte contracte au fost confirmate tot printr-un sms, de aceea, a insistat el, emoticul „Thumbs up” a reprezentat, de fapt, acordul lui Achter cu termenii contractului.
„Nu am avut timp să analizez contractul și am vrut doar să confirm că l-am primit”, s-a apărat fermierul, care a încercat să explice judecătorului de caz că niciodată nu ar folosi un astfel de simbol pe post de semnătură digitală.
Dar, citind definiția emoji-ului „Thumbs up” – „Simbolul este folosit pentru a exprima consimțământul, aprobarea sau încurajarea în comunicarea digitală” -, judecătorul i-a dat câştig de cauză cumpărătorului Kent Mickleborough, arată BBC.
În motivația adusă, magistratul a precizat că, dacă o semnătură este „reprezentarea clasică” a confirmării identității cuiva, asta nu înseamnă că o persoană nu poate folosi și metode moderne, cum ar fi emoji-urile, pentru a-și da acordul cu privire la încheierea unui contract.
„Suntem conştienţi că emoticonul Thumbs up este un mijloc netradițional de a semna un document.
Dar, cu toate acestea, în aceste circumstanțe, aceasta a fost o modalitate validă de a transmite cele două scopuri ale unei semnături, pentru a identifica semnatarul, ceea ce se poate face folosind numărul de telefon al lui Achter și pentru a confirma acceptarea contractului”, a fost de părere judecătorul.