O fetiță de 11 ani s-a ELECTROCUTAT după ce a atins un stâlp de iluminat, în timp ce se juca într-un parc din Sectorul 6
O fetiță de 11 ani s-a electrocutat în timp ce se juca într-un parc din Sectorul 6. Minora a ajuns de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă și face verificări.
Incidentul a avut loc luni seara, aproape de ora 21:00.
Martorii povestesc faptul că fetița s-a urcat pe un gărduleț metalic, care delimita parcul și, în momentul în care a atins un stâlp de iluminat, a fost electrocutată.
„Polițiștii Secției 20 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un spațiu amenajat pentru recreere, din Sectorul 6, o minoră, în vârstă de aproximativ 11 ani, s-ar fi electrocutat, în urma atingerii unui stâlp de iluminat”, informează Poliția Capitalei, marți.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii și un echipaj de prim-ajutor, care au acordat îngrijiri medicale minorei, ulterior fiind transportată la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
Polițiștii au luat măsuri de siguranță, parcul a fost evacuat și a fost solicitată o echipă de specialitate de la Enel, pentru a verifica rețeaua de energie electrică.
„În cauză polițiștii Secției 20 efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6”, menționează Poliția București.
Vă recomandăm să citiți și:
O mașină electrică INCENDIATĂ poate arde și 24 de ore. Cum reușesc pompierii să stingă focul