Prima pagină » Actualitate » Fiica șefului Staborului Țigănesc acuză că a fost ruptă în bătaie după o descindere a Poliției. „Ne-au bătut ca pe câini. Ne-au dat numai la ficat!” (IMAGINI EXCLUSIVE)

Fiica șefului Staborului Țigănesc acuză că a fost ruptă în bătaie după o descindere a Poliției. „Ne-au bătut ca pe câini. Ne-au dat numai la ficat!” (IMAGINI EXCLUSIVE)

Fiica șefului Staborului Țigănesc susține că a fost bătută crunt, alături de mai multe rude, după ce, duminică dimineață, polițiștii ilfoveni ai orașului Bragadiru, sprijiniți de luptători ai trupelor speciale, au descins în locuința acesteia. Anchetatorii căutau mai multe persoane bănuite de mai multe înșelăciuni, dar și pentru furt și distrugere. Femeia susține că, în timpul percheziției, polițiștii i-ar fi smuls ușile de la casă, i-ar fi spart geamurile, televizorul, sobele și vesela. În plus, aceasta reclamă și faptul că toți locatarii imobilului ar fi fost bătuți și torturați, după ce ar fi fost ținuți în curte, pe burtă, aproximativ două ore și jumătate. În același timp, IPJ Ilfov a anunțat că acțiunea s-a desfășurat „conform normelor legale”. 

Polițiștii orașului Bragadiru au descins, duminică dimineață, în locuința Mihaelei Parancea, fiica lui Viorel Gongoi, unul dintre cei mai cunoscuți judecători de stabor din jurul Bucureștiului și nepoata celebrei vrăjitoare Mama Omida.

Anchetatorii căutau patru persoane, un bărbat major și trei trei minori, suspectați de operațiuni financiare în mod fraudulos, înșelăciune în formă continuată, distrugere și furt calificat.

Mihaela Parancea a povestit, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, că, imediat după descindere, toate persoanele aflate în imobil, între care opt copii și două femei gravide, ar fi fost liate la bătaie. „Ne-au bătut ca pe câini, nu s-au uitat că unii erau copii sau femei gravide. Ne-au dat numai în ficat, nu mi-am revenit nici acum”, a declarat fiica lui Gongoi.

În plus, aceasta susține că, după ce trei minori și un adult au fost încătușați, toți locatarii imobilului au fost scoși în curte și puși la pământ, cu fața în jos. Femeia spune că, deși afară era foarte frig, iar ei erau îmbrăcați subțire, au fost ținuți în acest mod timp de aproximativ două ore și jumătate.

„Ne-au pus pe burtă, în curte. Era foarte frig, iar noi nu aveam haine groase. Ne-au ținut așa de 6.00 și până la 8.30”, a mai spus fiica lui Gongoi.

În  tot acest timp, polițiștii au percheziționat locuința, în căutarea unor presupuse bunuri furate. Cu această ocazie, casa în care locuiau cei patru suspecți reținuți, ar fi fost devastată de autorități.

În acest sens, ușile dintre camere au fost rupte, sobele au fost sparte, la fel și televizoarele. Oamenii spun că polițiștii ar fi spart în mod intenționat și mai multe ferestre. În plus, din casă ar fi fost ridicate și unele bunuri despre care locatarii afirmă că nu erau furate și de care aveau nevoie pentru a-și duce traiul de zi cu zi.

Poliția Ilfov susține că nu s-a folosit forța și nu s-au produs pagube

„Au spart tot ce le-a ieșit în cale, inclusiv un aparat electric de încălzit. Ne-au spart geamurile, televizoarele, până și farfuriile. Nici nu mai avem în ce să mâncăm. Plus de asta, polișiștii au luat și un aragaz pe care l-am cumpărat și pe care îl foloseam ca să facem mâncare”, a mai spus fiica lui Viorel Gongoi.

Femeia a spus că, deși soțul ei este la închisoare, familia din care face parte nu reprezintă un clan periculos, cu toate că sunt neamuri cu temutele clanuri Pian și Duduianu.

„Suntem oameni foarte săraci. Ne ajută tatăl meu, care este judecător de stabor. De obicei, stăm în Germania, unde avem ajutor social”, a mai spus Mihaela Parancea.

Referitor la incidentele reclamate de fiica lui Viorel Gongoi, Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov a anunțat că „acțiunea din data de 14 februarie a.c. s-a desfășurat conform normelor legale, fără a fi produse pagube materiale sau agresiuni ale persoanelor prezente la momentul perchezițiilor.

Menționăm că la nivelul IPJ Ilfov nu au fost înregistrate sesizări cu privire la nereguli făcute de organele de cercetare penală ca urmare a perchezițiilor domiciliare desfășurate la data precizată”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor