FIOLA la CHIUVETĂ. Primele condamnări în cazul vaccinărilor fictive anti-COVID

Publicat: 15 04. 2024, 16:48
Actualizat: 16 04. 2024, 12:59

Douăzeci de persoane au fost condamnate de Curtea de Apel Piteşti într-un dosar privind vaccinări fictive anti-COVID, între acestea fiind şi un registrator de la un centru de vaccinare, care a primit o pedeapsă de doi ani şi patru luni de închisoare cu executare. Sentinţa este definitivă.

Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş a anunţat, luni, că judecătorii Curţii de Apel Piteşti au respins apelurile ca nefondate, au menţinut sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Penală şi au dispus condamnarea definitivă a 20 de inculpaţi pentru fapte de corupţie şi alte infracţiuni în legătură cu vaccinări anti-COVID fictive.

Registre de vaccinare false

Astfel:

  • Un registrator la un centru de vaccinare din judeţul Argeş a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată şi fals informatic în formă continuată.
  • Un inculpat, intermediar în cauză, a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani şi prestarea unui număr de 100 de zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Morăreşti sau Primăria comunei Cotmeana.
  • Un alt inculpat, intermediar în cauză, a primit o pedeapsă de 10 luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani şi prestarea unui număr de 100 de zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Oraşului Mioveni sau Primăria Municipiului Piteşti, în timp ce un alt intermediar a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani şi prestarea unui număr de 100 de zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Suseni sau Primăria Oraşului Costeşti.
  • Alţi 15 inculpaţi, beneficiari în cauză, au fost condamnaţi la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani şi prestarea unui număr de 60 zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunităţii la diferite primării din judeţul Argeş.
  • De asemenea, un inculpat a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani.

Citiți și: România a aruncat la chiuvetă 10 milioane de doze de vaccin anti-Covid, susține Rafila. Conform DNA, un miliard de euro au fost prăpădiți