Ziua Regalității. Gabriela Firea, omagiu adus Regelui Mihai: „A fost un exemplu de loialitate față de statul român, un simbol al demnității”
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a adus un omagiu Regelui Mihai, cu ocazia Zilei Regalității. „A fost un exemplu de loialitate față de statul român și Coroană, un simbol al demnității și patriotismului”, spune demnitarul despre fostul monarh.
„Dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu”, își începe mesajul ministrul Gabriela Firea.
Ea continuă și arată că milioane de „români au avut onoarea să-i fie contemporani” Regelui Mihai.
„Astăzi, de Ziua Regalității, vreau să-i aduc un pios omagiu celui care a fost Regele Mihai, căruia milioane de români au avut onoarea să-i fie contemporani. A fost un exemplu de loialitate față de statul român și Coroană, un simbol al demnității și patriotismului.
Am avut privilegiul, în calitate de edil al Capitalei, de a propune schimbarea numelui parcului Herăstrău în cel de Mihai Întâi, în semn de respect față de instituția regalității în general și a Majestății Sale, în special”, a scris, miercuri, pe Facebook, Gabriela Firea.
„Regina Maria, o lecție de patriotism pur”
„De curând am întâlnit-o pe Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei Române, căreia i-am prezentat programele aflate în derulare ale Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, privind susținerea cuplurilor infertile, sprijinul victimelor violenței domestice și susținerea familiilor vulnerabile. Majestatea Sa s-a dedicat muncii de caritate și este interesată și implicată în cauze precum cele susținute de noi.
„Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.“, sunt cuvintele din testamentul Reginei Maria, care emoționează și acum, după 100 de ani de când au fost scrise. O lecție de patriotism pur!”, conchide Gabriela Firea.
10 mai, Ziua Regalităţii. Tripla semnificaţie istorică a acestei zile
Pe 10 mai 1866 Carol I începe o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie. Dupa moartea lui Carol I, Ferdinand reuşeşte unirea tuturor românilor. Revenirea regelui Mihai în ţară a fost salutată de peste un milion de români.
Ziua de 10 mai are o însemnătate aparte în istoria modernă a României.
Venit în ţară pe ascuns, sub paşaport fals, din cauza conflictului pe care ţara sa, Prusia, îl avea cu Imperiul Habsburgic, Carol I intră triumfător în capitala României, pe 10 mai 1866, aclamat de peste 30.000 de bucureşteni.
Odată cu acest episod, ziua de 10 mai a devenit Ziua Naţională a României, rămânând până în zilele noastre cunoscută ca Ziua Regalităţii.
Tot de 10 mai şi de Carol I se leagă o altă mare izbândă românească. În 1877, România îşi anunţă indepenedenţa în faţa Imperiului Otoman, iar cu Carol I în fruntea armatelor româneşti şi ruseşti aliate, ţara noastră îşi câştiga independenţa şi pe câmpul de luptă.
Pe 10 mai 1881, într-o ceremonie fastuoasă, a avut loc încoronarea principelui Carol I ca Rege al României, notează Mediafax.
Domnia lui Carol I avea să se încheie după 48 de ani, fiind cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşţi. I-a succedat Regele Ferdinand, nepotul său, sub domnia căruia România a cunoscut cea mai vastă întindere teritorială. Dinastia Hohenzollern avea să conducă România până la abdicarea Regelui Mihai din 1947 şi preluarea puterii de către comunişti.
La doi an după Revoluţie, Regele Mihai avea să se întoarcă în ţară şi să fie primit de un număr impresionant de români. Se spune că aproape un milion de oameni au ieşit în stradă să-şi vadă fostul Rege.