Fițe, fițe, dar nici așa! E incredibil cu cât se vinde o porție de hamsii la Mamaia
Reporterii Gândul au aflat cât costă o porție de hamsii la Mamaia, cu o zi înainte de 1 Mai. Poate doar la Monte Carlo mai găsești prețurile astea.
Banala hamsie, pe care o consumă orice turist atunci când merge la mare, a ajuns un produs de lux la Mamaia.
Stațiunea din nordul Constanței este recunoscută pentru fițe și pentru faptul că se cheltuie milioane de euro într-un sezon.
Banii cei mai mulți se „sparg” în cluburi, unde o șampanie poate costa mii de euro.
Fiind o stațiune de fițe, comercianții încearcă să profite și se aruncă la prețuri exagerate.
De exemplu, o porție de hamsie costă 38 de lei (200 de grame). Practic, prețul este mai mult decât dublu față de sudul litoralului.
Mamaia: prețuri mari, vreme ploioasă
Pe de altă parte, nici vremea nu ține cu turiștii, iar imaginile de marți de la Mamaia sunt dezolante.
Mai exact, parcările din zona cluburilor – vorbim despre Loft, Nuba, Breeze – sunt inundate. În unele locuri, accesul către plajă se face doar cu mașina.
În ciuda vremii care nu te prea îmbie la petrecere, operatorii de turism din stațiunile de la Marea Neagră speră că sezonul 2024 va fi unul mai bun decât cel de anul trecut, potrivit Agenției de presă Rador, care citează Radio Constanța.
Dacă anul trecut au fost peste 80 de mii de turiști în primele zile de Mai, există premise pentru a evalua numărul celor care anul acesta vor petrece la mare, în mini-vacanța de 1 Mai, la aproape 100 mii, spun aceștia.