Fiul lui Donald Trump, Eric Trump, declarații despre tentativa de ASASINAT: „Am văzut cum capul tatălui meu aproape a fost spulberat”

Publicat: 18 07. 2024, 23:42

This browser does not support the video element.

Eric Trump, fiul lui Donald Trump și al primei sale soții, a relatat, înaintea Convenției Republicane din Milwaukee, ce a simțit atunci când tatăl său a fost împușcat în tentativa de asasinat. Fiul fostului președinte a precizat și faptul că tatăl său vrea să pună capăt războiului din Ucraina. 

Eric Trump, fiul lui Donald Trump și al primei sale soții, Ivana, a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, înainte Convenției Republicane din Milwaukee, unde Donald Trump va susține primul discurs de acceptare a nominalizării pentru alegerile prezidențiale din SUA.

Fiul fostului președinte al Statelor Unite ale Americii a menționat că tatăl său vrea să se focuseze pe problemele economice ale țării, cum ar fi inflația, dar și pe lupta împotriva drogurilor.

„Noi, ca țară, avem probleme reale. Economia noastră este distrusă. Sistemul de imigrări este stricat. Am pierdut 300.000 de copii din cauza Fentanilului în ultimul an. Nimic nu funcționează în această țară. Ratele dobânzilor sunt mult prea mari. Inflația a fost mult prea mare. „, a declarat Eric Trump pentru sursa menționată.

Eric Trump a adăugat că războiul din Ucraina și din Orientul Mijlociu sunt teme principale ale politicii externe al lui Donald Trump. Fiul candidatului republican este de părere că tatăl său va pune capăt conflictului armat de la granița cu România.

„Stabilitatea noastră creează stabilitate în întreaga lume. Orientul Mijlociu a devenit un cuib de viespi, Rusia și Ucraina, foarte aproape de voi, sunt un dezastru. Am cheltuit sute de miliarde de dolari pentru un război, doar pentru a vedea copii morți pe fiecare parte a câmpului de luptă și se bazează pur și simplu pe slăbiciune. Războiul nu ar fi început sub conducerea tatălui meu. Orientul Mijlociu nu ar fi devenit niciodată un cuib de viespi sub preşedinţia tatălui meu

Am petrecut mult timp în Munții Carpați. Cunosc acea zonă foarte, foarte bine. Și este una dintre cele mai frumoase zone din lume. Există atât de multe utilizări mai bune decât finanțarea războaielor în care milioane de oameni sunt uciși sau strămutați, își pierd casele, își pierd satele de ambele părți ale liniei de front. Trebuie să se oprească. Și dacă am avea puterea americană s-ar opri. Tatăl meu va opri acest război în 48 ore. „, a mai adăgat fiul lui Donald Trump.

Eric Trump a vorbit și despre tentativa de asasinat a tatălui său, la care a asistat neputincios în fața ecranului de televizor. Fiul lui Trump a menționat că s-ar fi putut întâmpla o tragedie, dacă acesta nu și-ar fi ferit capul la timp.

„Eram pe canapea cu cei doi copii și am văzut cum capul tatălui meu aproape a fost spulberat.A căzut, avea sânge pe față. Nu am știut dacă era mort. Nu știam dacă a fost lovit în piept sau în altă parte a corpului. Este de neconceput. Dacă nu și-ar fi mișcat capul în ultimul moment, ar fi fost mort chiar acum.”, a mărturisit Eric Trump.

CITEȘTE ȘI:

NEPOATA lui Trump a impresionat audiența la Convenția Partidului Republican /„Arăt latura bunicului meu pe care oamenii nu o cunosc”

TRUMP amenință cu măsuri PROTECȚIONISTE dacă va obține un nou mandat de președinte al SUA /„Este minunat că Europa se pregătește de taxe vamale”

O animație 3D arată cum glonțul, care a trecut pe lângă urechea lui Trump, a fost cât pe ce să-l UCIDĂ