Prima pagină » Actualitate » Fiul lui Sile Cămătaru, PRINS pentru a doua oară în decurs de câteva zile, conducând fără permis prin Capitală: „Hai, fă-ţi treaba pă acolo”

Fiul lui Sile Cămătaru, PRINS pentru a doua oară în decurs de câteva zile, conducând fără permis prin Capitală: „Hai, fă-ţi treaba pă acolo”

Fiul lui Sile Cămătaru, PRINS pentru a doua oară în decurs de câteva zile, conducând fără permis prin Capitală: „Hai, fă-ţi treaba pă acolo”
Sursa foto: Profimedia images

Mario Balint, fiul cunoscutului interlop Sile Cămătaru, a fost reținut de poliție pentru a doua oară în decurs de câteva zile, după ce a fost surprins conducând un motociclu fără permis. Ca și data precedentă, incidentul s-a petrecut tot pe raza Sectorului 5, unde familia interlopului își are domiciliul.

În cursul zilei de joi, Mario Balint, în vârstă de 33 de ani, fiul lui Sile Cămătaru, a fost reținut de polițiștii Brigăzii Rutiere pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat. Aceasta este pentru a doua oară în ultimele zile când acesta este prins exact în aceeași situație.

Anterior, pe 1 octombrie 2024în jurul orei 10:15, când polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 18 Poliție au efectuat un semnal regulamentar de oprire pentru un motociclu condus de bărbatul în cauză, pe o stradă din sectorul 5. Verificările au arătat că dreptul acestuia de a conduce vehicule pe drumurile publice era suspendat.

În plus, s-a constatat că motocicleta nu avea poliță de asigurare valabilă. Bărbatul a fost condus la sediul subunității de poliție pentru testări preliminare, rezultatele indicând absența consumului de alcool și substanțe psihoactive.

Proprietarul motocicletei a fost sancționat contravențional, iar poliția a dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuței de înmatriculare. Dosarul penal a fost preluat de Brigada Rutieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Mario Balin se ține lanț de infracțiuni rutiere

Aceasta nu este prima dată când bărbatul se confruntă cu astfel de probleme legale. La 14 mai 2023, el a fost prins conducând un autovehicul pe o stradă din sectorul 5, având și atunci dreptul de a conduce suspendat. În acel moment, a fost trimis în judecată pentru aceeași infracțiune, conform art. 335 alin. 2 din Codul penal, pe raza județului Constanța.

Pe baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală au decis reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat magistraților pentru a se dispune o măsură preventivă privativă de libertate.

Sile Cămătaru își instruia fiul din închisoare pentru afacerile ilegale

Sile Cămătaru, cunoscut interlop, are nouă copii, dar îl consideră pe Mario drept urmașul său în afacerile ilegale. Recent, interceptările efectuate de DIICOT au scos la iveală modul în care interlopul îl pregătea pe fiul său să preia rețeaua de cămătărie pentru care a devenit faimos în lumea infracțională.

O convorbire interceptată între Sile Cămătaru, aflat în penitenciar, și fiul său, Mario Nuțu Balint, arată cum interlopul își îndruma cu atenție urmașul. Într-o discuție, Cămătaru îi cere lui Mario să își facă treaba și să rezolve problemele, demonstrând astfel influența pe care o exercita chiar și din închisoare:

„BALINT VASILE: Hai, fă-ţi treaba pă acolo şi mai încolo dacă vrei mă suni să…
BALINT NUŢU MARIO: Tragem linie şi asta!
BALINT VASILE: Aşa! Dacă nu, mâine!
BALINT NUŢU MARIO: Bine!
BALINT VASILE: Ai înţeles?…oricum, pă cine ai trimis la Ion?
BALINT NUŢU MARIO: Nu! A făcut el rost de maşină şi a venit până aici!”

În situațiile în care Mario se confrunta cu probleme legate de datornici, Sile Cămătaru intervenea din închisoare pentru a-l ajuta pe tânăr. Într-o altă convorbire, el vorbește despre dificultățile cu care se confrunta fiul său:

„BALINT VASILE: Sanchi, i-a luat lu’ Mario niște telefoane, niște d-alea, dom’le, să vezi ce-ți dăm noi ție, să vezi ce facem și l-a prostit, îți dai seama. M Mario e ochii mei din cap. E ca și cum, nu l-a prostit pe el, m-a prostit direct pe mine.”

Pentru a se distanța de imaginea tatălui său, Mario s-a înscris la facultate în urmă cu câțiva ani, sperând să demonstreze că s-a „cumințit”. Totuși, magistrații nu au fost impresionați de încercările sale de reformare. În 2017, Mario Nuțu Balint a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru mai multe infracțiuni, inclusiv violență, șantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și uz de armă letală fără drept.

În același dosar, tatăl său, Sile Cămătaru (Vasile Balint), a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Nuțu Cămătaru (Ion Balint), a primit o pedeapsă de 5 ani și 5 luni cu executare. Această situație subliniază legătura strânsă dintre Sile Cămătaru și fiul său, în ciuda încercărilor de a se distanța de trecutul infracțional.

Citește mai mult pe acest subiect:

Fiul preferat al lui Sile CĂMĂTARU, prins de polițiști în timp ce conducea o motocicletă, fără permis. „Mario este ochii mei!”

Nuțu Cămătaru și-a șters cazierul! Ion Balint se poate face polițist sau poate candida la președinție

EXCLUSIV | Cum se răzbunau liderii clanului Caran pe rivalii din lumea interlopă. Procurorii DIICOT au obținut imagini și mărturii tulburătoare

Numele meu este Denis Andrei, sunt un jurnalist cu o pregătire solidă și o pasiune neîncetată pentru informare. Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București și, de ... vezi toate articolele

Citește și