Fiul unui primar din Suceava, cercetat după ce s-ar fi branșat ilegal chiar la rețeaua electrică a primăriei

Publicat: 29 08. 2022, 17:24
Sursă Facebook/ Caracter ilustrativ

Un dosar penal coordonat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a dus la efectuarea de percheziții, vineri dimineață, la o firmă cu sediul în satul Mihoveni, comuna Șcheia.

Sediul firmei private ce aparține fiului primarului din localitatea suceveană Șcheia este chiar în vecinătatea instituției publice, iar imobilul ar fi fost branșat ilegal la rețeaua de electricitate de la primărie, relatează monitorulsv.ro. Procurorii încă fac verificări.

Anchetatorii au făcut constatări împreună cu specialiști de la compania furnizoare. A fost deschis un dosar penal de care se ocupă procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava și există bănuială că această situație durează de aproximativ 3 ani.

Firma IDeeaBox îi aparține lui Alin Andriciuc, fiul primarului Vasile Andriciuc. Dacă sesizarea se confirmă, este vorba de două infracțiuni cel puțin, branșament ilegal de rețeaua electrică și furt de energie electrică.