Florin Cîțu: Barurile și cluburile se deschid de la 1 iunie cu 50% capacitate pe interior
Premierul Florin Cîţu a declarat că barurile, cafenelele, cluburile şi discotecile rămân închise până la 1 iunie, arătând că există propunerea ca de la această dată să se deschidă la o capacitate de 50%, dar cu persoane vaccinate.
“Avem baruri, cafenele, cluburi, discoteci şi aşa mai departe, care în continuare până la 1 iunie rămân închise. De la 1 iunie propunerea era să se deschidă cu o capacitate la jumătate, cam aşa, dar pentru persoane vaccinate, de exemplu, sunt propuneri la care ne uităm. (…) Maximum 50% din capacitate. Vom vedea. Noi vorbim de vaccinaţi”, a spus șeful executivului, joi seară, la Digi 24.
Întrebat dacă asta înseamnă că oamenii vor prezenta certificatul de vaccinare anti-COVID-19 la intrare, premierul a adăugat:
„Vom vedea. Vedeți, lucrurile acestea le vedem pe parcurs cum le vom implementa. Nu are sens să intru acum în detalii, pentru că e în funcție și de discuțiile pe care le avem, dar avem evenimentele private, cu nunți, botezuri, mese festive ș.a.m.d, și acolo există o limită pe care noi o punem, de exemplu, la interior, maximum 70 de persoane la o incidență de sub 3 la mie, dar atunci când organizatorul își asumă că va face doar cu persoane vaccinate numărul poate să fie mai mare. La fel și la exterior”.
Petrecerile private încă nu sunt permise
De asemenea, el a arătat că nunţile, botezurile vor putea fi organizate cu maximum 70 de persoane la exterior şi cu 50% la interior de la 1 iunie, iar în cazul în care organizatorul garantează că toţi participanţii sunt vaccinaţi, nu se mai aplică restricţionarea la acest număr. Premierul a afirmat că verificarea va fi realizată probabil pe baza adeverinţei de vaccinare.
Despre situația evenimentelor private a vorbit și Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.
„S-a vorbit foarte mult despre evenimente private, nunți, botezuri, mese festive. La exterior, începând cu data de 1 iunie, vom propune un procent de ocupare a respectivei capacități în condițiile în care incidența este de sub 3 la o mie de cazuri în ultimele 14 zile, dar în condițiile în care organizatorul își asumă prezența în respectiva locație, în exterior, în spații deschise, a unui număr mai mare decât cel indicat de către noi, va trebui să garanteze că toate acele persoane vor fi imunizate”, a spus șeful MAI, în contextul planului de relaxare graduală a restricțiilor.
Florin Cîţu a precizat că activităţile sportive vor fi deschise începând cu 15 mai pentru spectatori, cu o capacitate de 25% persoane, de preferat vaccinate.
Reamintim că președintele Iohannis a anunțat că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Este vorba despre renunțarea la masca de protecție în aer liber, cu câteva excepții, și la restricțiile de circulație pe timp de noapte.
Citește mai mult: Klaus Iohannis: Fără mască pe stradă în zonele neaglomerate și fără carantină de noapte, din 15 mai