Florin Cîțu: Când plafonezi prețurile alimentelor, riști să ai o penurie | VIDEO
Președintele Senatului și al PNL, Florin Cîțu, a declarat marți că o eventuală plafonare a prețurilor la alimente ar putea crește riscul apariției unei penurii.
El spune că o eventuală plafonare a prețurilor, susținută de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, va fi discutată în coaliție.
„Vreau să văd propunerea, cum este fundamentată. O să vină în coaliţie şi acolo vom lua o decizie. Până acum nu am văzut această propunere, dar exprim un punct de vedere al unui liberal şi al unui economist: atunci când plafonezi preţurile, există riscul de a avea o penurie şi să vedem cozi”, a declarat președintele Senatului.
Florin Cîțu: Noi susținem taxe cât mai mici
În timpul declarațiilor oferite presei pe holul Senatului, Cîțu a fost întrebat și despre opinia sa referitoare la o eventuală scădere la zero a TVA la alimente.
„Noi ca liberali întotdeauna vom susţine un stat suplu, cu taxe cât mai mici. Avem un singur principiu de la care nu aş vrea să abdicăm. Acela de reduce taxele pentru toate produsele. Deci, dacă găsim că este oportun pentru un produs, de ce nu ar fi oportun pentru toate produsele, nu doar pentru unul şi bineînţeles o reducere oriunde, oricând o reducere a impozitării”, a spus Florin Cîțu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, consideră că plafonarea preţului la alimentele de bază ar reprezenta o soluţie pentru România, această măsură fiind aplicată şi de alte ţări europene.
El a declarat, luni, despre eventualitatea de a introduce TVA zero la alimente, pe fondul creșterii prețurilor, că alte ţări europene au luat alte măsuri pentru a gestiona situație, respectiv au plafonat preţurile la alimentele de bază.
Întrebat dacă mai ia în calcul introducerea taxei pe valoare adăugată zero la alimente, Marcel Ciolacu a răspuns că această varinte este analizată, însă nu este convins că o să aibă un impact pozitiv.
Discuția privind plafonarea prețurilor la alimente a apărut și în prima etapă a pandemiei de COVID-19, în starea de urgență, în martie 2020, când parlamentarii PSD au depus chiar un proiect de lege în acest sens, care viza și prețurile la medicamente. „Se plafonează prețurile la raft ale alimentelor care fac parte din coșul minim de consum (…) după cum urmează: la prețurile de vânzare ale producătorului, adaosul maxim pe întreg lanțul de distribuție și vânzare cu amănuntul va fi de maximum 10%, pe toată perioada stării de urgență și pe o perioadă de cel mult 90 de zile de la data încetării stării de urgență”, arăta proiectul de lege. Documentul, care nu a fost susțint de Guvern, nu a ajuns la implementare.