Florin Cîțu consideră că ministrul Sportului, Eduard Novak, a făcut un „comentariu nefericit” la adresa spadasinei Ana Maria Popescu, care a cucerit la Jocurile Olimpice medalia de argint, prima câștigată pentru România la Tokyo. Premierul susține că finanțarea pentru Jocurile Olimpice trebuie făcută din timp pentru a avea rezultate.
„A fost un comentariu nefericit al domnului ministru. Până la urmă, trebuie să ne bucurăm de fiecare victorie. În același timp, trebuie spus foarte clar că finanțarea pentru Olimpiadă nu se face anul acesta, ci din timp. Cred că este momentul să ne bucurăm și să ne gândim la următoarea Olimpiadă, începând de acum. Să vedem ce putem face să luăm aurul, cât mai multe medalii de aur”, a declarat Florin Cîțu, marți, la Digi 24.
Premierul menționat că este important ca sportivii români care participa la Jocurile Olimpice să își stabileasc principalul obiectiv obținerea a cât mai multor medalii de aur
„Asta ar fi trebui să fie obiectivul nostru pentru toate și să încercăm să luăm aur la fiecare. După aceea, vedem ce se întâmplă, dar ăsta este obiectivul nostru”, a adăugat Cîțu.
Primul-ministru a răspuns afirmațiilor sportivei, care a acuzat că românii nu știu să prețuiască muncă din spatele acestor competiții și se concentrează doar pe medaliile de aur câștigate. Acesta evidențiază că toată țară se bucură pentru toate performanțele obținute de sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
„Nu cred că lucrurile stau așa. Cred că ne-am bucurat pentru moment, pentru argint. Ne-am bucurat și pentru Popovici, tânărul înotător care a ieșit pe locul 4. Ne bucurăm pentru tot ceea ce fac sportivii noștri. Trebuie să ne aducem aminte că această olimpiadă a venit într-o situație dificilă, de pandemie, condițiile sunt dificile, sunt mai multe lucruri care ar trebui luate în calcul. Eu îi felicit pe toți. Am și spus că participarea lor la această competiție este un semn de normalitate și aveam nevoie de așa ceva în această perioadă”, a spus Florin Cîțu.