Florin Cîţu: În noaptea de Înviere nu este nimic deschis, doar bisericile. Avem încredere că oamenii vor respecta legislația
Premierul Florin Cîţu a declarat că are încredere că românii vor respecta regulile în vigoare în noaptea de Paști.
Întrebat dacă vor fi mai multe controale în noaptea de Paşti, premierul a spus că nu va fi deschis niciun restaurant, doar bisericile.
„Știm că nu este nimic deschis, singurele sunt lăcaşele de cult. Putem merge la biserică, pentru sărbătoarea Paştelui, şi atât. Deci avem încredere că oamenii vor sărbători Paştele, vor merge la sărbătoarea Paştelui şi vor respecta regulile în vigoare”, a spus Cîţu.
El spune că riscul ca cetățenii să organizeze petreceri private există în orice altă perioadă, nu doar de Paște.
„Cetăţenii României vor respecta legislaţia în vigoare”
„Acest risc există în fiecare zi al petrecerilor private, nu doar în acea noapte şi nu avem o problemă cu aşa ceva. Vă spun că în acest moment,, pentru sărbătoarea Paştelui am luat toate măsurile, am discutat cu cultele religioase şi suntem siguri că cetăţenii României vor respecta legislaţia în vigoare”, a mai spus premierul.
Creştinii ortodocşi sărbătoresc, duminică, Paştele, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică sunt ridicate restricţiile de circulaţie pentru ca oamenii să poată merge la biserică.
Ministrul Afacerilor Interne a anunțat câte forțe de ordine vor fi mobilizate de Paște.
Lucian Bode, ministru al Afacerilor Interne din România, a transmis marți, 27 aprilie, că aproape 14.000 de agenți din structurile ministerului vor acționa în peste 12.000 de lăcașuri de cult de Paște.
Lucian Bode a anunțat că instruirea reprezentanților Bisericii privind limitarea răspândirii SARS-CoV-2 a început de pe 26 aprilie.
„Perioada pe care o traversăm va rămâne plină de provocări, de aceea vă cer mobilizare maximă pentru a gestiona cu succes misiunile care vă sunt încredinţate. Este important să colaboraţi cu autorităţile locale, cu reprezentanţii cultelor religioase, astfel încât să existe o coordonare eficientă şi susţinută pe parcursul acestei săptămâni şi să preîntâmpinăm situaţii critice.
Începând de luni, 26 aprilie, la nivelul structurilor teritoriale sunt în derulare acţiuni de instruire a reprezentanţilor Bisericii, precum şi a operatorilor economici cu privire la prevederile cadrului normativ incident în vederea prevenirii şi limitării răspândirii COVID-19”, a declarat Lucian Bode.
Cum va decurge operațiunea de aducere a Sfintei Lumini de la Ierusalim, în Sâmbăta Mare
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim va continua și în acest an, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare, transmite Patriarhia Română, prin intermediul unui comunicat.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 1 mai 2021, de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi va fi oferită, ca de obicei, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române, la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.
Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui apoi Lumina Sfântă fiecărei parohii.
În aceeași seară, în intervalul orar 19.30 – 20.30, pe Colina Bucuriei va avea loc procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.