Florin Cîțu: Întâmpinăm Sfintele Paşti cu încrederea că vom reveni cât mai repede la normalitate
Pemierul Florin Cîțu a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti. „Întâmpinăm Sfintele Paști anul acesta cu încrederea că vom depăși cu bine perioada dificilă pe care o traversăm și vom reveni cât mai repede la normalitate.”
Eforturile individuale şi comune îşi arată zi de zi beneficiile pentru sănătate, viaţă socială şi economică, iar renunţările de până acum au dat şi dau în continuare roade, transmite Florin Cîțu.
„Iubirea faţă de aproapele nostru, manifestată ca solidaritate şi responsabilitate, a făcut ca personalul medical să reuşească să salveze vieţi şi să aline suferinţe, iar lucrătorii din domenii importante pentru cetăţeni să desfăşoare activitatea în condiţii de siguranţă şi să-şi îndeplinească misiunea mai departe, atunci când pandemia părea de neoprit. Mulţumesc tuturor românilor care, de peste un an, dovedesc responsabilitate şi fac eforturi să se adapteze noilor realităţi! În acest demers, care a fost uneori foarte greu, trebuie să fim împreună, pentru binele nostru comun”, scrie Cîţu.
„Am convingerea că vom găsi în continuare surse de motivaţie şi de perseverenţă pentru a trece cu bine acest exerciţiu de răbdare”
Premierul adaugă că depinde doar de noi să continuăm lupta pentru sănătate şi echilibru şi este vital să menţinem rigorile necesare unui trai în siguranţă şi să ne vaccinăm pentru a ne da şansa unul altuia la o viaţă cât mai aproape de normalitate: „Am convingerea că, alături de cei dragi, vom găsi în continuare surse de motivaţie şi de perseverenţă pentru a trece cu bine acest exerciţiu de răbdare şi a dovedi că tradiţiile creştine şi măsurile de protecţie împotriva COVID-19 pot fi respectate în egală măsură. Credincioşilor care celebrează Sărbătorile de Paşti le doresc sănătate, armonie, iar speranţa să ne lumineze gândurile, în timp ce privim spre cel de lângă noi şi, împreună, spre viitor”.
Mesaje de Paște 2021. Urări pentru cei dragi și mesaje haioase
Anul acesta, la fel ca în 2020, Paștele este sărbătorit în condiții speciale, ținând cont de pandemia COVID-19. Majoritatea oamenilor petrec sărbătoarea religioasă în familie și alături de cei dragi, însă cum riscul de infectare cu SARS-CoV-2 rămâne în continuare ridicat, unii sunt nevoiți să fie departe de părinți, bunici, frați, surori sau alți oameni dragi lor.
Mesaje de Paște pentru cei dragi
- Chiar dacă nu putem să petrecem Paștele împreună, să știi că voi fi cu sufletul alături de tine. Sper ca speranța Învierii să mi te aducă aproape cât mai curând! Paște fericit!;
- Lasă Lumina Sfântă a Învierii să îți pătrundă în casă și în suflet. Numai așa te vei simți cu adevărat împlinit. Hristos a înviat!;
- Fie ca Sărbătorile Pascale să îți aducă pace și lumină în suflet și puterea de-ai ajuta mereu pe cei care au nevoie de tine. Hristos a înviat!;
- Bucuria trebuie să vină din lucruri mărunte, liniștea din suflet, iar lumina din inimă. Hristos a înviat!;
- Sărbătorile Pascale să-ți aducă în suflet numai bucurie și iubire. Bucură-te de aceste momente magice alături de toți cei dragi ție. Hristos a înviat!;
- Învierea Domnului să-ți umple sufletul de lumina, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase și inima de iubire! Paște fericit!