Florin Cîțu: Noi nu plecăm, nu ne predăm. Este exclus ca PNL să mai aibă discuții cu USR PLUS în ce privește guvernarea
Premierul Florin Cîţu a declarat în Parlamentul României că, indiferent de rezultatul votului la moţiunea de cenzură, PNL nu se va preda şi nu va lăsa ţara „pe mâna acestor hrăpăreţi care vor să distrugă stabilitatea din România”.
Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Cîțu a trecut marți după-amiaza în Parlament.
Peste 234 de senatori și deputați au votat împotriva premierului Florin Cîțu după ce a fost citită și dezbătută moțiunea de cenzură.
Cîțu a fost întrebat la Parlament care este mesajul său către români, în condiţiile unei moţiuni de cenzură derulată în contextul unui creşteri a valului pandemiei de COVID şi a unei situaţii economice dificile generată de creşterea preţurilor la energie şi gaze.
„Mesajul pentru români a fost şi cel pe care l-am dat la moţiune. Noi nu plecăm, nu ne predăm, în continuare… Şi acum, în timp ce eram aici, am votat online o hotârâre a CNSU pentru a avea acces la medicamente din străinătate şi încă alte câteva lucruri… Deci nu lăsăm România pe mâna acestor hrăpăreţi care vor să distrugă stabilitatea din România”, a declarat Florin Cîţu, marţi, după dezbaterea moţiunii de cenzură.
Întrebat dacă liberalii îşi vor asuma să-l propună tot pe el premier dacă va trece moţiunea, Cîţu a spus: „PNL va lua cea mai bună decizie în interesul românilor şi al Partidului Naţional Liberal”.
Premierul a punctat, în context, că nu s-a fi ajuns la această criză politică, dacă USR ar fi venit cu o nominalizare pentru funcţia de ministru al Justiţiei în locul lui Stelian Ion.
Principalele declarații ale premierului Florin Cîțu după rezultatul votului moțiunii de cenzură:
Întrebat de jurnaliști despre strategia PNL după ce moțiunea de cenzură a trecut în Parlament, Florin Cîțu a precizat că urmează discuții în interiorul partidului.
„Știți foarte bine, după aceea o să venim și o să prezentăm public decizia noastră. Acum, avem câteva lucruri de făcut la guvern. Urmează ședința de Guvern, cred că mâine sau vineri.”, a declarat Cîțu
În ce privește o posibilă nominalizare pe care ar urma să o facă, în calitate de președinte al PNL, pentru a debloca această criză politică, premierul spune că „Partidul Național Liberal o să ia o decizie și când o să luăm această decizie, o vom prezenta public. (…) PNL are deja luate decizii dar, în ceea ce privește cu cine mergem de obicei, vom avea o discuție în interiorul PNL și o să vedem cu ce decizie o să venim.
Cîțu a răspuns vag la întrebarea dacă, la primele consultări, ar exista varianta să lase partidele care au depus moțiunea și au votat-o, să vină cu propuneri.
„Asta puteți să-i întrebați pe ei, cei care au făcut această coaliție, nu pe noi (…) Partidul Național Liberal va merge cu propria strategie la consultări, când o să fie consultările. Noi nu știm ce vrea să facă coaliția PSD-USR-AUR. Asta este treaba lor.”, a răspuns Cîțu
Cîțu: Este exclus ca PNL să mai aibă discuții cu USR PLUS în ce privește guvernarea. E o decizie a Biroului Executiv
În ce privește o posibilă colaborare politică ulterioară cu USR-PLUS, Cîțu spune că „este o decizie a Biroului Executiv al PNL de a nu mai avea discuții, în ceea ce privește guvernarea, cu partidul care votează, astăzi, alături de PSD și AUR.”
El a respins acuzațiile AUR că ar exista înregistrări privind o posibilă „mită” oferită de reprezentanți ai PNL pentru a nu susține moțiunea.
„Haideți să fim serioși. A ieșit o înregistrare, unde cei de la extremiști săpun că este un parlamentar PNL. Eu vreau să văd, mai întâi, că sunt dovezi și apoi. Înregistrări apar multe, de peste tot”, a spus Cîțu.
Premierul a evitat un răspuns direct la întrebarea dacă PNL îl va nominaliza în continuare pentru fubncția de premier: „PNL va lua cea mai bună decizie în interesul românilor și în interesul PNL”, a spus el.
Mesajul premierului pentru români: Nu plecăm, nu ne predăm
„Mesajul este acela pe care l-am avut și la moțiune. Nu plecăm, nu ne predăm. În timp ce eram aici, am votat online o hotărâre a CNSU pentru a avea acces la medicamente din străinătate și încă câteva lucruri. Nu lăsăm România pe mâna acestor hrăpăreți, care vor să distrugă România. Repet, venim cu o soluție în interesul românilor și al Partidului Național Liberal. Se putea să nu ajungem aici, dacă cei de la USR ar fi nominalizat o altă persoană în locul ministrului incompetent. Cum s-a și văzut astăzi. Era foarte simplu și ușor să nu ajungem, astăzi, aici. Dacă cei de la USR ne dădeau o singură persoană. Un om la Ministerul Justiției și mergeam mai departe. Partidul Național Liberal merge mai departe și va găsi cea mai bună soluție pentru români și pentru România. Dar, până la urmă, astăzi avem o decizie a celor de la USR, PSD și AUR și vrem să vedem și planul lor pentru că astăzi împreună au dat jos Guvernul, vrem să vedem și planul dor deși am văzut că în sală se certau.”, a spus Cîțu.
PNL este cel mai mare partid de dreapta și vrea să facă o guvernare de dreapta, liberală, în jurul valorilor liberale. Este normal ca PNL să vrea premierul în această coaliție, a mai precizat Cîțu. Premierul a dat de înțeles că nu crede într-un guvern tehnocrat și nici în unul de unuine națională și că, în ce privește varianta anticipatelor „Toate scenariile sunt pe masă!”. UDMR este alături de PNL și va merge în continuare, mai susține Cîțu.
Cîțu: PNL conduce în continuare România cu Guvern interimar
Ar trebui să le puneți aceste întrebări celor care au dat Guvernul astăzi jos, să vedem ce plan au ei și să vedem cum vor să facă alegeri anticipate, negocieri, în contextul în care avem 15000 de cazuri, în contextul în care prețul energiei crește și gândiți-vă, dacă nu dădeam Ordonanța de ieri, prin care să avem grijă ca o parte din prețuri să fie compensate, am fi avut mari probleme peste o lună de zile. Nu știu cum se va rezolva situația, vom vedea! PNL este un partid responsabil, până atunci PNL conduce în continuare România cu Guvern interimar și vom avea grijă ca toate resursele să fie alocate, în așa fel încât nimeni să nu sufere.