Florin Cîţu: Personalul medical nevaccinat ar putea fi testat periodic pe cheltuiala proprie

Publicat: 15 09. 2021, 22:24
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Premierul Florin Cîţu a declarat că Executivul intenţionează să adopte o propunere prin care personalul medical care nu e vaccinat anti-COVID-19 să se testeze periodic pe propria cheltuială. 

Guvernul a discutat, miercuri, în primă lectură, un proiect de ordonanță de urgență potrivit căruia angajaţii din domeniul asistenţei sociale vor fi obligați să prezinte fie dovada vaccinării anti-COVID, fie săptămânal test negativ, fie dovada trecerii prin boală.

„Am discutat un proiect de OUG care stabileşte că angajaţii din instituţii publice din zona asistenţei sociale vor trebui să facă dovada vaccinării, sau să prezinte un test negativ sau să facă dovada trecerii prin boală”, a declarat premierul.

Întrebat de unde vor putea suporta aceştia astfel de costuri, având în vedere că testarea ar urma să fie una periodică, săptămânală, Cîţu a spus că, deocamdată, este o variantă în primă lectură pe masa Guvernului.

Premierul a mai precizat că, în acest moment, varianta pe care se merge este testarea pe banii angajaților, pentru că statul oferă gratuit vaccinarea.

Fostul Ministru al Sănătății, Nelu Tătaru a declarat marți, 14 septembrie, la DigiFM, că vrea să îi propună lui Florin Cîțu introducerea vaccinării obligatorii, sau testarea săptămânală, pentru anumite categorii de persoane din România, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, marți seara, la Antena 3, că, dacă nu va fi vaccinarea obligatorie în instituțiile cu expunere publică, atunci va fi impusă cel puțin testarea periodică, explicând că, dacă se îmbolnăvesc angajații din instituțiile esențiale, nu mai are cine să lucreze, cine să trateze pacienții.

Șeful DSU a amintit că există o decizie a CEDO, într-un caz în care 667 de pompieri din Franța au dat în judecată statul pentru că îi obligă să se vaccineze și au pierdut.

Proteste cu zeci de mii de participanți în Franţa, Austria şi Turcia împotriva pașaportului sanitar

Zeci de mii de oameni au ieșit, sâmbătă, pe mai multe străzi din Franţa, Turcia şi Austria pentru a protesta împotriva restricțiilor impuse în fața pandemiei și față de introducerea pașaportului sanitar prin care persoanele atestă că au fost vaccinate împotriva COVID pentru a putea intra în mai multe locuri.

În Franţa, zeci de mii de oameni au manifestat faţă de paşaportul sanitar, cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a obligativităţii de vaccinare a angajaţilor din sistemul sanitar.

În Austria, la Viena, au manifestat aproximativ 2.000 de oameni împotriva restricțiilor sanitare. Protestatarii au cerut și demisia cancelarului Sebastian Kurz.

Și în Turcia, la Istanbul, au protestat aproximativ 2.000 de persoane faţă de restricţii şi de obligativitatea prezentării dovezii de vaccinare sau a unui test cu rezultat negativ pentru toţi cei care se deplasează cu avionul, autocarul sau trenul, precum şi pentru cei care participă la evenimente cu mulţi oameni.