Florin Cîțu: România va depune un PNRR cu toată suma de 29,2 miliarde euro la Bruxelles | România se relaxează la 1 iunie

Publicat: 13 05. 2021, 15:02
Actualizat: 13 05. 2021, 15:29

Florin Cîtu a declarat, joi, că România are cel mai bun Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru Comisia Europeană. Premierul a vorbit despre reformele pe care România intenționează să le facă în perioada următoare. În ceea ce privește relaxarea măsurilor, Cîtu a precizat că România se relaxează la 1 iunie, precizând că restaurantele sunt deschise fără niciun fel de condiție de prezentare a unui certificat de vaccinare

 

„Am prezentat Comisiei Europene obiectivele noastre în ce priveşte reforma, modul în care PNRR va susţine creşterea economică şi reformele. A fost foarte bine primit de Comisia Europeană, aţi văzut remarca doamnei Ursula von der Leyen că România face progrese în ceea ce priveşte reformele. Am asigurat preşedintele Comisiei Europene că acest e Guvern va susţine reforme. Creştere economică peste media UE, reducerea deficitului bugetar. Am asigurat că rămânem pe strategia fiscal bugetară, reducerea deficitului am primit susţinere din partea vicepreşedintelui CE. E important caz această componentă PNRR să fie inclusă în strategia noastră. Are o componentă importantă de împrumuturi PNRR, componentă pe care foarte multe ţări nu şi-au asumat-o în întregime. Avem capacitatea să folosim banii. România va depune un PNRR cu toată suma de 29,2 miliarde euro la Bruxelles”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Primul ministru a subliniat reformele pe care le va face Guvernul şi pe care le-a prezentat la Bruxelles.

„Câteva dintre reformele la care ne-am angajat este reforma pensilor care se va derula în perioada următoare. Este o reforma fiscală care va asigura creșterea veniturilor bugetare. Obiectiul e clar: de a nu crește taxe. Se poate și se va putea în continuare; Reforma salarizării unde obiectivul este de a avea o corelare între performanţă şi venit. Reforma în rândul funcţionarilor publici şi de a avea în mod transparent o carieră în dezvoltarea publică. Reforme privind reducerea emisiilor de carbon, trecerea la energia verde, etc. Pentru prima oară România prezintă un plan credibil care poate fi aplicat”, a mai spus Cîţu.

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că 22 mai va fi o zi importantă deoarece toţi miniştrii vor ieşi în stradă pentru a susţine campania de vaccinare

„Campania de vaccinare continuă. Tot cabinetul iese în stradă în 22 mai. Trebuie să fim prezenți în toată țară. Pe 22 mai se joacă finală Cupei România, joacă Craiova, s-ar putea să fiu și eu prezent”.

Despre diferențele în ceea ce privește decesele Covid-19, premierul Florin Cîțu spune că ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, trebuie să facă public raportul privind decesele COVID, care arată diferențe semnificative între platformele de raportare.

„Sunt mai multe baze de date. Folosim Corona Forms, cu o compatibilitate 90%, vom cere mai multe detalii. Modul de calcul, totul poate fi îmbunătățit, dar trebuie să ai toate în formațiile foarte clar. Corona Forms a centralizat cel mai bine informațiile”.

Citește și: Ministrul Sănătății: Diferențe de raportare a deceselor COVID există de la începutul pandemiei. Nu aș căuta greșeli și vinovați, trebuie actualizate datele 

Premierul Florin Cîțu spune că România va atinge ținta de persoane vaccinate până la începutul lunii iunie,

1 iunie, noi măsuri de relaxare

„Mâine e comitet interministerial. Sper să putem lua niște decizii după CNSU. Este posibil să comunicăm și astăzi. (…) România se relaxează la 1 iunie, iar în ceea ce privește numărul persoanelor vaccinate, toți miniștrii vor participa pentru a convinge românii că este cea mai bună soluție”.

Certificat de vaccinare

„Astăzi restaurantele sunt deschise fără niciun fel de condiție. Vom găsi cea mai simplă metodă. Mâine este Comitetul interministerial, propunerile vor merge la CNSU”.