Florin Cîțu susține că nu a fost informat în legătură cu al doilea dosar din SUA. „Acel claim a fost respins de instanța americană”
Premierul Florin Cîțu susține că nu era la curent cu informațiile publicate de presă, privind un al doilea dosar pe numele lui în Statele Unite ale Americii, ce vizează o datorie neachitată, subliniind că a aflat ulterior că instanța americană a respins revendicările firmei de recuperare.
Întrebat de jurnaliști de unde a luat împrumutul din cel de-al doilea dosar din SUA în care îi apare numele, conform informațiilor agenției Mediafax, dar și dacă a consumat vreodată droguri, Florin Cîțu a afirmat că s-a interesat în legătură cu informațiile apărute în presă și spune că este vorba, de fapt, o decizie de respingere a instanței americane.
„M-am informat și eu, este de fapt o decizie de respingere a unei sentințe civile, despre care nu am fost informat niciodată. S-a întâmplat în 2009, eram foarte ușor de găsit pentru oricine ar fi vrut să mă găsească în 2009 dacă era ceva, dar, repet, realitatea juridică este că acel dosar a fost respins de instanța din SUA. Eu am încredere în justiția din SUA”, a spus Florin Cîțu.
La întrebările presei privind datoria de achitat pentru împrumutul respectiv, premierul a spus: „Repet, acel claim (revendicare, pretenție- engl.) a fost respins de instanța americană”.
Ce datorie ar fi avut de plătit actualul premier
Potrivit dezvăluirilor făcute de agenția Mediafax, la șase ani după plecarea din SUA, în 21 iulie 2008, Florin Cîțu a fost chemat în judecată în instanța din Iowa pentru o datorie neplătită de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank, N.A, unul dintre cei mai mari furnizori de carduri de credit ai Americii.
Astfel, potrivit Mediafax, banca americană își vânduse creanțele către firma de recuperare Clarke Jordan Financial LC, care-i cere lui Florin Cîțu într-un proces civil peste 9.755,27 de dolari pentru că nu și-ar fi respectat angajamentele semnate.
Investigatorul Raymond Miller, angajat să-l găsească pe Florin Cîțu, informează instanța din SUA că a transmis citația la adresa indicată, mai arată Mediafax. În perioada 21 noiembrie 2008 – 24 februarie 2009, judecătorul Steven Van Marel mai acordă 3 luni firmei de recuperare ca să-l notifice pe Florin Cîțu despre proces, Florin Cîțu nu este de găsit și, după 7 luni de la chemarea lui Cîțu în judecată, judecătorul respinge temporar cazul. Firma de recuperare nu a mai redeschis procesul civil.
Acest al doilea „dosar” a aparut după ce, săptămâna trecută, auapărut în spațiul public dezvăluiri privind arestarea lui Florin Cîțu în SUA, acum 20 de ani, pentru că a condus sub influenţa alcoolului.
Informațiile au fost confirmate de șeful Executivului, miercurea trecută, afirmând că a fost vorba de o contravenție, pentru care a plătit o amendă mare. Florin Cîțu a comentat și că i se pare surprinzător că informațiile au apărut în timpul campanie interne pentru alegerea președintelui PNL, funcție pentru care candidează, alături de actualul lider liberal, Ludovic Orban.
Ludovic Orban i-a cerut recent să iasă public pentru a-și cere scuze pentru că nu i-a informat pe români, și nici pe el personal, în legătură cu evenimentele din SUA.