Florin Hozoc: ”Colectarea de plasmă convalescentă e sabotată de mafia sângelui! Ministrul Vlad Voiculescu trebuie să-și asume o agendă curajoasă și să dea României o bancă de sânge, plasmă și celule stem” (PROFIL)

Specialistul în sănătate Florin Hozoc este directorul general al unei companii din domeniul farmaceutic și a donat statului român echipamente de plasmafereză pentru colectarea de plasmă convalescentă în vederea tratării pacienților COVID-19.

Florin Hozoc este un susținător al colectării de plasmă umană pe baze permanente și al creării unei bănci de sânge, plasmă și celule stem, pledând pentru adoptarea modelelor europene de bună practică în acest domeniu, modele care presupun colaborarea dintre mediul privat și sistemele publice de sănătate.

Domnule Florin Hozoc, de aproape un an de zile sunteți prezent în spațiul public pe subiectul plasmei convalescente, unul dintre tratamentele care se adresează pacienților COVID-19. Care e, pe scurt, bilanțul acestei terapii în România?

Da, am vorbit despre terapia cu plasmă convalescentă încă din luna martie a anului trecut, la scurt timp după ce s-a decis carantina națională din cauza virusului SARS-CoV-2. Publicațiile de specialitate din străinătate au vorbit despre efectul pozitiv observabil al administrării de plasmă de la ex-pacienții COVID-19 la actualii pacienți, iar studiile ulterioare au confirmat acest efect.

Pe baza acelor informații și urmând exemplu altor țări occidentale care au autorizat, în martie 2020, terapia cu plasmă convalescentă pentru bolnavii COVID-19, am reușit să conving Ministerul Sănătății să colectăm și în România plasmă convalescentă, donând în acest scop, pentru început, 4 aparate de plasmafereză. Ulterior, numărul acestor aparate (donate sau puse gratuit la dispoziție sistemului public de sănătate) a ajuns la 26.

Prin urmare, bilanțul e pe de o parte pozitiv, fiindcă mediul privat și statul și-au dat mâna și au reușit totuși să colecteze în mod sistematic plasmă convalescentă. Pe de altă parte, acest proces a fost foarte lent, permanent afectat de birocrație și uneori de-a dreptul sabotat de funcționarii de vârf din sistemul de transfuzie sanguină. Cu toate acestea, conform datelor pe care noi le avem, din aprilie 2020 și până la sfârșitul lunii ianuarie curent, circa 10.000 de români au donat plasmă convalescentă, iar circa 1.250 de pacienți au beneficiat de tratamentul cu plasmă.

Ați spus că birocrația a împiedicat colectarea de plasmă și că anumiți oameni au sabotat acest proces. Puteți da exemple? În ce a constat blocajul și cine e vinovat de acest blocaj?

Marea problemă a pornit de la faptul că inițiativa colectării de plasmă convalescentă nu a venit din sistemul de transfuzie sanguină. Prin urmare, acest sistem (care n-a colectat și nici acum nu colectează plasmă umană în mod direct, cu excepția plasmei convalescente) s-a văzut forțat de epidemia de COVID-19 să accepte colaborarea cu mediul privat, mediată de Ministerul Sănătății.

Deci am pus gratuit la dispoziție aparatele de plasmafereză, dar de aici și până când plasma salvatoare ajunge în venele pacienților COVID-19 e o cale foarte lungă, pe care birocrația s-a străduit s-o facă o adevărată cursă cu obstacole.

În primul rând, chiar din aprilie anul trecut, s-a adoptat o metodologie extrem de restrictivă pentru colectarea de plasmă, care impunea potențialului donator să scoată bani din buzunar dacă vrea să doneze plasmă, în flagrantă contradicție cu normele simple și clare recomandate de Uniunea Europeană. Ulterior, a trebuit să ne luptăm patru luni de zile pentru ca metodologia să fie simplificată, prin mai multe modificări! În același timp, ofertele noastre gratuite constând în aparate de plasmafereză au fost desconsiderate, reușind cu mare greutate, după presiuni importante de jos în sus, de la spitalele COVID și pacienți (iar uneori chiar de la conducerea Ministerului Sănătății), să instalăm echipamente – însă doar în jumătate dintre județele țării. Iar unul dintre cei care au fost factori de blocaj în terapia cu plasmă convalescentă e actualul consilier onorific al ministrului Vlad Voiculescu, Alina Mirela Dobrotă.

Am văzut că ați criticat numirea doamnei Dobrotă. De ce credeți că ministrul Vlad Voiculescu n-ar fi trebuit să facă această numire? Și de ce credeți totuși că a făcut-o?

Eu încă mai sper în buna credință a noului ministru al Sănătății și în dorința lui de a reforma sistemul de sănătate publică, deși semnalele de până acum nu sunt încurajatoare.

Cred că doamna Dobrotă i-a fost recomandată domnului Voiculescu de către adversarii modernizării sistemului de transfuzie tocmai în ideea de a ține sistemul blocat. Doamna Alina Dobrotă are la activ un grav eșec managerial, ea fiind șefa Institutului Național de Hematologie Transfuzională în 2017, când – sub egida Comisiei Europene – a avut loc în România un audit al sistemului național de transfuzie sanguină. Concluziile acelui audit au fost devastatoare și au dus la schimbarea doamnei Dobrotă din fruntea INHT. Se spunea acolo, citez: „sistemul actual de trasabilitate a sângelui și a componentelor sanguine … reprezintă o amenințare gravă pentru sănătatea publică”, iar despre conducerea INHT se afirma că demonstrează, citez: „o slabă cunoaștere și înțelegere a principiilor managementului calității”.

Domnul ministru ori n-a știut, ori a ignorat aceste lucruri. Dar, indiferent de motiv, această numire e un semnal de contrareformă în domeniul transfuziei sanguine! Mafia sângelui caută din nou să-și impună oamenii și interesele, blocând lucrurile. Am considerat necesar să mă pronunț pe acest subiect, fiindcă adversarii reformei în sănătate trebuie numiți.

Cum vedeți însă modernizarea sistemului de transfuzie, în condițiile în care se vorbește intens de reforme și de faptul că UE va da bani României în paralel cu reformele pe care noi le vom face?

Uniunea Europeană are dreptate să insiste pentru reformarea principalelor sisteme publice din România, dar cred că e nevoie de o voință politică extrem de puternică pentru a schimba lucrurile. Vă dau un exemplu pe care-l știu bine – subiectul băncii naționale de sânge, plasmă și celule stem.

România s-a angajat de multă vreme să facă demersuri în acest sens, iar de 2 ani de zile a produs și documente oficiale în direcția creării unei asemenea bănci (de exemplu un studiu de fundamentare realizat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, publicat în februarie 2019, urmat de un angajament formal al guvernului Dăncilă de a realiza un parteneriat public – privat pentru crearea băncii de sânge, plasmă și celule stem). Din păcate, sistemul are o rezistență formidabilă la schimbare, iar lucrurile nu s-au mișcat nici măcar cu un centimetru din primăvara lui 2019 și până azi. Sper că domnul ministrul Voiculescu a luat cunoștință de acest dosar și are de gând să deblocheze lucrurile. Ministrul Sănătății trebuie să fie conștient de existența adversarilor reformei și, în ciuda lor, să-și asume o agendă curajoasă de schimbare.

Care e de fapt problema? De ce România nu reușește să aibă o bancă de sânge, plasmă și celule stem?

Problema cea mare e că mafia sângelui se teme să piardă monopolul absolut. Birocrații sistemului de transfuzie românesc știu bine că 70% din plasma colectată în lume e colectată de către entități non-statale (firme private sau ONG-uri). Ei nu vor ca un astfel de sistem să fie creat în țara noastră, fiindcă bunele practici mondiale și europene îndreaptă lucrurile spre o piață liberă, în care și statul, dar și operatorii privați, vor putea colecta plasma umană.

Cât de important e să colectăm plasmă și dincolo de epidemia COVID-19?

E crucial pentru sănătatea românilor să facem asta! După datele OMS, 1 din 5 oameni va avea nevoie măcar o dată în viață de tratament cu plasmă sau cu medicamente pe bază de plasmă. Azi, în România, sunt circa 20.000 de oameni care suferă de boli ce necesită tratament cu imunoglobulină (medicament derivat din plasmă). Acești oameni primesc imunoglobulină în cantități insuficiente sau primesc tratamente de substituție, mai puțin eficiente. Noi, ca țară, suntem foarte vulnerabili în acest context, fiindcă importăm  imunoglobulină în procent de 100%, iar orice criză a imunoglobulinei (cum a fost cea din 2017) ar afecta dramatic pacienții români pentru care acest medicament e vital. De aceea avem nevoie de o bancă de sânge, plasmă și celule stem, de aceea e esențial să reușim să colectăm plasmă și să producem din ea imunoglobulină.