Florin Niță, portarul echipei naționale și eroul românilor de pretudindeni, după meciurile de la EURO 2024, a făcut declarații emoționante, despre bucuria și mândria de a purta tricoul Naționalei, dar și despre sentimentele care te încearcă, atunci când intri pe terenul de fotbal în marea de suporteri „galbeni” care te susțin și te ovaționează la fiecare pasă și la fiecare minge.
Portarul României, care împlinește 37 de ani chiar pe 3 iulie, imediat după meci, își dorește – ca, de altfel visul tuturor românilor, o victorie cu Olanda.
Este mărturisirea făcută de portarul echipei, Florin Niță, omul care a impresionat o Românie întreagă, atât pentru prestațiile avute în poarta naționalei, cât și pentru povestea sa de viață, una impresionată și motivațională.
„Când intri pe stadion și vezi un stadion cu 80% capacitatea numai cu români, este o atmosferă incredibilă, ne transmit niște emoții și o concentrare pe care nu o poți defini în cuvinte, este ceva ce nu poți să explici.
Și acuma se face pielea de găină când vorbesc despre tricoul echipei naționale. Este un sentiment foarte plăcut și totodată o responsabilitate foarte mare”, a povestit Florin Niță, într-un interviu pentru UEFA TV.
Dacă ar scrie o carte despre viața sa, Florin Niță (36 de ani) ar scoate cu siguranță un bestseller. Portarul ales de Edi Iordănescu să apere poarta naționalei României la EURO este un personaj cu o poveste cutremurătoare, dar inspirațională.
Portarul echipei naţionale a României Florin Niţă a vorbit despre meciul cu Olanda din optimile EURO 2024. Meciul România – Olanda e în data de 2 iulie, pe Football Arena din Munchen, de la ora 19:00.
Reamintim că România a câştigat Grupa E a EUR) 2024, iar Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.
„Ca şi până acum, şi acest meci este destul de greu. Trebuie să respectăm ce ne transmite selecţionerul şi să luăm deciziile bune. Sper să rămânem uniţi şi să reuşim să facem o surpriză. Trebuie să fim ca un zid galben (n.r. – pe teren) şi dacă vom fi aşa, atunci vom reuşi.
Olandezii au echipă bună, cu jucători care evoluează prin Anglia, Spania, Germania… Olanda e o forţă pe care nu putem să o ignorăm. Dar prin unitate şi determinare putem să compensăm”, a spus Florin Niță.