Florin Piersic, emoționat până la LACRIMI vorbind despre publicul său din România: „Trebuia să fiu acum într-o stea și să vă fac cu mâna”

Publicat: 09 10. 2024, 11:28
Sursa FOTO: cancan.ro

Îndrăgitul actor Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, traversează o perioadă de recuperare după complicații medicale cauzate de o infecție la genunchiul stâng.

În prezent, el se află în stațiunea maghiară Hajdúszoboszló și a înregistrat un mesaj video emoționant pentru Kanal D, în care a împărtășit gândurile sale cu publicul din România.

„Sunt fericit pentru că sunt cu dumneavoastră și pentru că sunt mai bine decât cum am fost”, a declarat acesta, pentru Kanal D.

Actorul a povestit despre dificultățile întâmpinate în ultimele luni și a mulțumit atât medicilor care l-au îngrijit, cât și celor care i-au oferit sprijin. Mai mult, Piersic a povestit ce impact au avut rugăciunile și gândurile bune ale fanilor asupra stării sale de sănătate.

„Medicii îmi cer încontinuu să fac mișcare”, a explicat el, recunoscând că la vârsta sa, această activitate devine din ce în ce mai dificilă, mai ales după o viață plină de mișcare. „Trebuia să fiu acum într-o stea și să vă fac cu mâna”, a adăugat el, reflectând asupra visurilor sale.

Florin Piersic a abordat cu umor întrebarea privind întoarcerea sa pe scenă, spunând: „Nu știu, deci, să vă răspund dacă o să mă întorc pentru că vreau să revin în condiții foarte bune. Eu nu pot să vin în fața dumneavoastră șchiopătând și căutând un loc în care să mă așez”.

Citește mai mult despre marele Florin Piersic:

Florin Piersic își anunță RETRAGEREA din scenă. Va începe un turneu de adio în țară, în ziua în care împlinește 89 de ani 

Actorul Florin Piersic a vorbit despre starea sa de sănătate: „Toată lumea suferă din cauza asta”