Florin Piersic, marele absent al Festivalului „Ion Dichiseanu”. Ce MOMENT pregătise în memoria bunului său prieten: „Voia neapărat să vină”

Publicat: 19 05. 2024, 08:00

Maestrul Florin Piersic – aflat, în această perioadă în spital din cauza unor probleme de sănătate – este marele absent de anul acesta al Festivalului de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu”, care va avea loc în perioada 24-26 mai, la Adjud –  orașul din care maestrul Dichiseanu a pornit să cucerească lumea. Reamintim că actorul Ion Dichiseanu s-a stins din viață pe 20 mai 2021, la vârsta de 87 de ani.

Ce spunea Florin Piersic, despre prietenia fără granițe cu Ion Dichiseanu

Florin Piersic pregătise deja momentul pentru cea de-a treia ediție a Festivalului Ion Dichiseanu din 24-26 mai, mai exact cu piesa „Străini în noapte.” Își dorea neapărat să fie prezent la clipa „nemuririi”, dedicată bunului său prieten, Ion Dichiseanu.

Reamintim că anul trecut, pe scena festivalului de la Adjud, Florin Piersic a creat un moment special în memoria lui Ion Dichiseanu. Au fost două ore magice, pline cu povestiri, gânduri, amintiri și emoții, despre o prietenie între doi cavaleri ai cinematografiei românești.

„Am avut foarte mulți colegi, prieteni, actori cu care am lucrat, pe care i-am cunoscut. Dar, vă spun cu foarte mare sinceritate și vă rog să mă credeți. Dichiseanu făcea parte, cumva, din familia mea”, mărturisea anul trecut marele actor.

„Sperăm ca la anul să ne revedem în formulă completă cu Florin Piersic”

Andrei Giurgia, managerul proiectului, a mărturisit – la Gândul Exclusiv –  că a vorbit cu Florin Piersic, înainte ca el să se confrunte cu problemele de sănătate –  și stabiliseră totul pentru participarea actorului la festivalul din acest an, care va avea loc între 24-26 mai, la Adjud.

„Înainte am ținut legătura, pentru că noi am preconizat întâlnirea de anul acesta, în principiu după ce s-a terminat ediția de anul trecut, pentru că anul trecut ar fi trebuit să vină cu acest spectacol, cu «Străini în noapte», dar n-au fost potriviri de program și cu Medeea Marinescu. El și-a dorit tare mult să vină anul trecut, când a fost acea întâlnire cu publicul, despre povestea prieteniei cu Ion Dichiseanu.

Încă de anul trecut am păstrat această idee, să revină anul acesta cu spectacolul «Străini în noapte. » Totul era pregătit, era stabilit pentru 24 mai. Mi-a spus că vrea neapărat să vină și ar fi fost și o performanță pentru noi să putem aduce un nume important doi ani la rând.

Din păcate, s-a întâmplat ce s-a întâmplat, dar ne dorim ca domnul Piersic să fie sănătos, știm că starea dânsului se îmbunătățește. Spunea și dânsul că este cam printre ultimii care au mai rămas din acea generație și tot timpul, cu lacrimi în ochi, îi revin amintirile. Sperăm ca la anul să ne revedem în formulă completă și să refacem acest moment”, a conchis managerul proiectului pentru Festivalul „Ion Dichiseanu.”

Florin Piersic rămâne internat la Spitalul Foișor din Capitală, după ce a fost operat la inimă și la genunchi

Marele actor a fost scos de Secția de Terapie Intensivă, semn că starea acestuia s-a îmbunătățit. Potrivit unui comunicat oficial din partea instituției, Florin Piersic face terapie de recuperare pentru a-și recăpăta mobilitatea.

Actorul Florin Piersic, 88 de ani, a suferit două operații complexe, în care i s-a scos stimulatorul cardiac, respectiv proteza de la genunchi, după ce o bacterie a cauzat o infecție severă în organism.

Potrivit declarațiilor medicilor, starea lui Florin Piersic evoluează bine, astfel că actorul a fost scos de pe Secția de Terapie Intensivă și mutat într-un salon din compartimentul septic al Spitalului Foișor.

Urmăriți emisiunea INTEGRALĂ:

 

CITIȚI ȘI:

Florin PIERSIC a fost mutat de la secția ATI a Spitalului Foișor și a făcut primii pași cu ajutorul unui cadru

Actorul Florin Piersic, primul MESAJ pentru români de când se află în spital: „Vă iubesc pe toți! Mai am de spus multe povești minunatului meu public”