Prima pagină » Actualitate » Florin Piersic, declarație cutremurătoare: „Mi-e frică de moarte. Mi-e greu și să pronunț acest cuvânt”

Florin Piersic, declarație cutremurătoare: „Mi-e frică de moarte. Mi-e greu și să pronunț acest cuvânt”

Florin Piersic, declarație cutremurătoare: „Mi-e frică de moarte. Mi-e greu și să pronunț acest cuvânt”

Florin Piersic a transmis un mesaj prin care mărturisește că îi este frică de moarte și că îi e greu până și să pronunțe acest cuvânt. De aseamnea, îndrăgitul actor a precizat că este alături de toți cei care au pierdut pe cineva drag în această pandemie.

„Sunt alături de dumneavoastră, vă consolez pentru tragedia mare pe care o trăim de luni de zile cu pandemia asta. Vă consolez în sensul că vreau să vă mângâi pe inimă, pe suflet și să mă gândesc la cei care, din păcate, ne-au părăsit în toată această periodă.

Jur că vă spun adevărat. Jur! Mie mi-e frică de moarte. Știu că există oameni, cum e părintele, poate și Dan Negru, care nu au această spaimă, dar eu mi-e greu și să pronunț cuvântul ‘moarte’, de aia întotdeauna, știu toți cei care sunt mai apropiați de mine și de familia mea, că eu nu spun ‘a murit’, ci ‘a plecat într-o stea’.

Așa vreau, ca cei care vă sunt dragi și care pleacă de lângă dumneavoastră să știți că sunt undeva într-o stea și se gândesc la dumneavoastră, așa cum eu azi mă gândesc la dumneavoastră și vă doresc tot, dat TOT, ce-mi doresc mie să vi se întâmple dumneavoastră”, a spus Florin Piersic, relatează Antena3.

Crăciun Fericit!

GÂNDUL.RO urează tuturor cititorilor şi colaboratorilor ”Crăciun fericit!”

Vă dorim sănătate, cu atât mai mult în această perioadă dificilă din punct de vedere medical, şi realizări pe toate planurile în anul care urmează. Vă mulţumim, o dată în plus, pentru că sunteţi alături de echipa noastră.

Ca şi până acum, GÂNDUL.RO vă va ţine – în fiecare zi – conectaţi la cele mai interesante și actuale informații, abordând atât subiecte politice ”fierbinți”, cât și economice sau sociale, LIVE și în exclusivitate.

Noaptea Sfântă de Crăciun este și un moment al introspecției. Deschideţi-vă inimile şi primiţi un strop din binecuvântarea revărsată peste întreaga lume! Primiți SPERANȚA, BUCURIA și LUMINA.

Să fim mai buni şi să privim cu încredere către noul an care se apropie, fiind convinși că –  dacă există credinţă – drumurile noastre vor fi presărate cu împliniri și, împreună, vom depăși toate provocările.

Recomandarea video

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor